În timp ce Dominic Fritz negociază pentru căldură, apar primele decese! S-a deschis un dosar penal
- Ramona Rotaru
- 28 octombrie 2021, 11:10
Negocierile dintre primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și firma Colterm cu privire la livrarea căldurii și a apei calde nu merg foarte bine. În urmă cu puțin timp, edilul a făcut declarații legate de situația actuală și susține că se fac eforturi pentru ca serviciile să fie reconectate. Din păcate, frigul resimțit în apartamente face și prima victimă, un bărbat de 66 de ani.
Dominic Fritz a făcut o serie de declarații legate de furnicarea apei calde și căldură în Timișoara. Conform informațiilor transmise de edil, negocierile cu cei de la Colterm întâmpină în continuare dificultăți. Miercuri, autoritățile anunțau că s-a ajuns la o înțelegere, însă problema nu a fost rezolvată. Firma care livrează aceste servicii a decis să opteze pentru un contract temporar, deși se zvonise că s-a stabilit o soluție care urmează să fie aplicată cât mai repede. Pentru rezolvarea problemei, edilul face apel către toți furnizorii de gaz din Timișoara.
„Aseară la ora 18 am fost informat telefonic de către furnizorul de gaz cu care ajunsesem, cu sprijinul ministrului energiei, la o înțelegere pentru un contract temporar că nu mai dorește să semneze acest contract. Asta după ce pe la ora 12.30 se agrease soluția temporară și și stabilisem că o putem comunica public.
Am luat imediat legătură cu un alt furnizor cu rugămintea insistentă de a prelua furnizarea de gaz încă din seară de ieri, ca să nu îndure timișorenii încă o noapte în frig și ca să ne putem ține de cuvânt cu termenul agreat și anunțat. Au urmat 6 ore în care s-a încercat din răsputeri parcurgerea tuturor pașilor legali pentru reconectare, însă după miezul nopții am fost informat de către furnizor că, din păcate, abia azi se va putea finaliza procedura. Primăria a virat 5 milioane lei în contul Colterm și așteptăm să cumpărăm gaz cu plata în avans.
Știu că situația este dramatică, frustrantă și înfiorătoare pentru toți cei afectați și nu există cuvinte să schimbe acest lucru. Îmi pare nespus de rău pentru toți cei care au de suferit acasă și în spitale. Vă asigur însă că încercăm prin toate mijloacele posibile și imposibile să readucem normalitate și siguranță în această criză.
Fac încă o dată un apel la furnizori să arate disponibilitate și umanitate pentru a alimenta Timișoara cu gaz”, a spus Dominic Fritz.
În timp ce autoritățile negociază, frigul din Timișoara a făcut prima victimă. Poliția a deschis un dosar penal
Cetățenii din Timișoara racordați la Colterm caută soluții pentru a-și încălzi locuințele. Un bărbat și fiica sa au folosit aragazul pentru a se încălzi, însă totul s-a sfârșit tragic. Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, s-a stins din viață în urma intoxicării cu monoxid de carbon, iar fiica sa, în vârstă de 38 de ani a ajuns de urgență la spital.
Apelul la 112 a fost dat de către cealaltă fiică a bărbatului, care nu reușea deloc să ia legătura cu tatăl ei. Îngrijorată că s-ar fi putut întâmpla ceva, aceasta a mers la apartament, unde și-a găsit tatăl și sora inconștienți. Din păcate, pentru bărbatul de 66 de ani nu s-a mai putut face nimic.
”Pacienta, în momentul de față, este stabilă hemodinamic, în curs de de investigație la noi, în urgență. Dacă va fi nevoie să se interneze pe una din secțiile acestui spital, se va interna. Din nefericire, ea este cu sindrom Down și este un pic mai greu cooperantă”, a declarat Dan Ceapă, medic UPU.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj al poliției, care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. O anchetă este acum în desfășurare pentru a se afla cu exactitate în ce condiții a murit bărbatul.