Criza politică capătă proporții. Florin Cîțu vorbește despre alegeri anticipate, negocierile pentru guvernul lui Ciucă merg prost
- Nicolae Comănescu
- 25 octombrie 2021, 17:48
Sunt șanse ca guvernul premierului desemnat, Nicolae Ciucă, să nu treacă de Parlament, iar scenariul alegerilor anticipate începe să prindă contur.
Florin Cîțu, președintele PNL, a vorbit, astăzi, despre posibilitatea ca România să ajungă în pragul alegerilor anticipare. Și asta pentru că PSD și USR sunt formațiuni politice iresponsabile, care nu vor să susțină guvernul premierului desemnat, Nicolae Ciucă.
Ce a spus Florin Cîțu despre posibilitatea alegerilor anticipate
„PNL a arătat responsabilitate, flexibilitate a arătat dorința de a a rezolva această criză politică. PSD a spus foarte clar că nu vrea la guvernare, USR aplecat de la guvernare și împreună cu cei de la PSD și de la AUR au dat jos un guvern fără să aibă o soluție. Soluția responsabilă azi este să votăm acest guvern minoritar, asta ar arăta și din partea celor de la USR și de la PSD responsabilitate și că îi interesează românii. Dacă nu așa cum am spus de fiecare dată toate opțiunile sunt pe masă, inclusiv alegeri anticipate”, a afirmat premierul interimar al României.
Florin Cîțu a fost întrebat și cum îi va convinge pe cei de la USR să voteze în Parlament guvernul lui Nicolae Ciucă. „Dacă USR rămâne îngropată sau blocat într-o singură opțiune, nu avem cum să discutăm până la urmă trebuie să facă un pas și USR. Nu trebuie să treacă în opoziție. Azi, USR arată iresponsabilitate.
PNL a făcut un pas important, președintele PNL s-a dat în spate și s-a venit cu un alt mandat. Une este responsabilitatea celor de la USR? Dacă interesul celor de la PSD și USR este să distrugă PNL, eu nu voi permite așa ceva niciodată Se pare cu PSD și USR vor anticipate și atunci tot ceea ce am văzut în această perioadă de la PSD și USR au fost doar vorbe goale”, a mai spus Cîțu.
USR nu va susține un guvern minoritar format de PNL și UDMR
„Poziția e neschimbată și am comunicat-o premierului desemnat. Dacă asta era soluția pentru România, un guvern minoritar cu un program de criză, acest lucru putea fi decis deja în urmă cu o săptămână, când noi am făcut această propunere în Parlament”, a declarat Dacian Cioloș, la finalul întâlnirii cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă.