Schimb de experiență între România și Portugalia! Ce părere au străinii despre campania de vaccinare de la noi din țară

Schimb de experiență între România și Portugalia! Ce părere au străinii despre campania de vaccinare de la noi din țară

Marți, medicului Valeriu Gheorghiță a intrat într-o conferință cu viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia. În urma discuțiile dintre cei doi, viceamiralul a susținut faptul că România a avut o campanie de vaccinare destul de bună. Totuși, mesajul folosit de portughezi a fost unul simplu: „Toți oamenii vor fi vaccinați până la urmă. Unii de virusul periculos, iar alții de vaccinul sigur”.

Informațiile cu privire la conferința dintre cei doi coordonatori de campanii au fost distribuite de către platforma RO Vaccinare. Aceștia susțin că dialogul a fost sub forma unui schimb de experiență dintre România și Portugalia, iar col. dr. Valeriu Gheorghiță și viceamiralul Henrique Gouveia e Melo au discutat despre strategiile aplicate de fiecare țară în parte.

Campania de vaccinare din Portugalia a fost un real succes. Nu același lucru putem să îl spune și despre România, așa că, în cadrul teleconferinței, președintele CNCAV a prezentat principalele probleme identificate pe parcursul derulării campaniei. În postarea făcută publică de către platforma RO Vaccinare se arată faptul că viceamiralul portughez a lăudat modul de acțiune a autorităților române.

„În intervenția sa, viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a apreciat în termeni pozitivi modul de organizare logistică al campaniei de vaccinare din România. Acesta a precizat că Portugalia și-a axat campania de vaccinare pe trei piloni principali: leadership, campania de comunicare și organizarea efectivă a procesului de vaccinare”, transmite platforma citată.

Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia a vorbit despre modul în care au acționat ei, susținând că „În ceea ce privește leadershipul, au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanții asociațiilor profesionale de medici, asistenți, farmaciști, precum și cu asociațiile de pacienți cu boli cronice și s-au stabilit principalele elemente de mesaj, care să fie susținute public într-o manieră unitară”.

Portugalia a combătut dezinformarea. Această acțiune să fie cheia succesul în campania de vaccinare?

Viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a declarat că s-a implicat extrem de mult în bunul mers al campaniei. A vizitat mai multe centre de vaccinare și a interacționat cu populația. Astfel a reușit să transforme totul într-o „campanie militară împotriva virusului”, folosind toate „armele” medicale și științifice posibile. Rezultatele obținute au fost vizibile, reușind să mobilizeze întreaga țară în lupta împotriva COVID-19. Scopul principal al campaniei de vaccinare din Portugalia a fost legat de schimbarea mentalității. Au reușit să scadă procentul de persoane care refuzau vaccinarea de la 40%, la 2%.

„Mesajul meu pentru populație a fost foarte simplu. Toți oamenii vor fi vaccinați până la urmă, unii de virusul periculos, impredictibil și cu efecte devastatoare, iar alții de vaccinul sigur, predictibil și eficient. Nu trebuie să ne întoarcem în trecut, ci să privim spre viitor cu încredere, având în vedere că vaccinurile sunt cele care ne-au protejat și au prelungit speranța de viață. La noi, dezinformarea a fost combătută mediatic de întreaga comunitate medicală și portughezii au înțeles că nu trebuie să susțină, să promoveze și să încurajeze mesaje împotriva sănătății și normalității”, a menționat viceamiralul Henrique Gouveia e Melo.