Ce planuri are Iohannis cu noul Guvern: „Acum trebuie să găsim soluții pentru că Guvernul a căzut victima orgoliilor”

Ce planuri are Iohannis cu noul Guvern: „Acum trebuie să găsim soluții pentru că Guvernul a căzut victima orgoliilor”sursa: EVZ

Klaus Ionannis a vorbit, astăzi, din nou, despre criza politică internă, fără să spună ceva concret. Președintele a urecheat partidele care au dărâmat Guvernul.

Prezent, joi, la Centrala de la Cernavodă, acolo unde s-au celebrat 25 de ani de activitate, președintele Klaus Iohannis a făcut câteva referiri și la criza din politică. Liderul e la Cotroceni nu a venit cu noutăți, iar planul anunțat deja, acela de-a negocia cu partidele, luni, nu s-a schimbat. Iohannis le-a tras din nou un perdaf celor care au inițiat moțiunea în urma căreia Guvernul condus de Florin Cîțu a căzut.

Klaus Iohannis plânge în continuare după Guvernul care a fost condus de Florin Cîțu

„Majoritatea, dragi români, ați aflat că a avut loc o moțiune de cenzură, și Guvernul a fost, cum se spune mai colocvial, a fost dărâmat de unii politicieni care au vrut să arate că au voturi suficiente ca să facă asta. Nu au nicio gândire pentru ce urmează. Evaluarea mea spune că Guvernul a căzut victima unor orgolii politicianiste. Aici suntem acum. Cum s-a ajuns aici, USR care s-a dat mare partid reformist a abandonat guvernarea, din motive de ei știute. Ceea ce nu a fost bine, pentru USR nu a fost suficient, ei s-au aliat cu PSD și cu AUR și au dărâmat Guvernul.

„Nu știu dacă prima rundă de negocieri va duce la o soluție”

Acum trebuie să găsim soluții pentru că Guvernul a căzut victima orgoliilor. Voi invita partidele la consultări, pentru că voi încerca împreună cu cei mai maturi, responsabili, să găsim soluții. Luni voi organiza runda de consultări, de la ora 12.00. Sincer, nu știu dacă prima rundă va duce la o soluție, dar eu personal sunt total implicat și eu sunt hotărât să găsesc împreună cu partidele mature o ieșire din criză.

Nu putem să stăm peste iarnă fără Guvern. Suntem în criză sanitară, energetică, o criză globală. Partidele vor fi chemate separat la consultări. Voi ține consultări și voi trage concluzii după”, a declarat Klaus Iohannis.