Elevii sunt nemulțumiți: Școlile nu vor fi pregătite la timp. „Perspectiva va debusola crunt atât elevii, cât şi părinții și profesorii”

Elevii sunt nemulțumiți: Școlile nu vor fi pregătite la timp. „Perspectiva va debusola crunt atât elevii, cât şi părinții și profesorii” Sursa foto: Arhiva EVZ

Consiliul Național al Elevilor atrage atenția că școlile nu vor fi pregătite la timp pentru reluarea cursurilor, în contextul în care ghidurile metodologice nu au fost încă publicate. Scenariile și regulile sanitare în funcție de care se vor redeschide școlile se află, astfel, sub semnul întrebării.

Guvernul trebuie să întocmească, până la finalul săptămânii în curs, o listă cu prevederile felului în care se vor deschide unitățile de educație în România, în noul an școlar, precum și scenariile în care acestea se vor deschide. Deși autoritățile statului, printre care și președintele Klaus Iohannis și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au anunțat ultimele detalii cu referire la redeschiderea școlilor, există încă suspiciuni cu privire la condițiile de deschidere a acestora.

Elevii transmit autorităților, prin intermediul reprezentanților Consiliului Național al Elevilor, că incertitudinea cu privire la contextul în care se vor desfășura cursurile școlare în noul an școlar va „debusola crunt atât elevii, cât şi părintii și mai cu seamă domnii profesori”.

Elevii acuză lipsa de organizare. „Va debusola crunt”

„Această libertate şi lipsa de direcție, perspectiva școlilor va debusola crunt atât elevii cat şi părintii şi mai cu seamă domnii profesori când vine vorba de integritatea actului de predare şi evaluare. În ceea ce privește scenariile ne dorim libertate pentru unităţile de învăţământ atunci când vine vorba de decizii”, a spus Cătălina Ifrim, secretar executiv Consiliul Naţional al Elevilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Elevii mai transmit că metoda hibrid de predare nu este suficientă, în timp ce cadrele didactice doresc să-și susțină orele de curs cu prezență fizică, indiferent de rata de incidență. „Transmisiunile pe cale digitală pentru elevul care stătea acasă de vreme ce profesorul era în sala erau de multe ori precare”, a mai spus Cătălina Ifrim, secretar executiv Consiliul Naţional al Elevilor.

„Nimic nu e mai frumos decât să îi vezi pe copii lângă tine, sa lucrezi cu copii alături, să îi ai alături de tine în sala de clasă. Având în vedere că foarte multe familii şi cadre didactice s-au vaccinat cred ca vom putea face fata acestui nou val”, s-a exprimat profesorul Greta Şerban, potrivit antena3.

Cum va începe școala. Ce măsuri anunță autoritățile

Poziția Consiliului Național al Elevilor vine în contextul noilor măsuri de redeschidere a școlilor, anunțate atât de ministrul Educației, cât și de președintele Klaus Iohannis. Toți elevii vor începe anul școlar în regim fizic, cu mască sanitară obligatorie în interiorul instituțiilor școlare.

Festivitățile de deschidere vor dura maximum o oră jumătate, cu respectarea măsurilor de distanțare socială și a celor de protecție sanitară.  Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că măștile medicinale vor fi asigurate de Ministerul Sănătății și de autoritățile locale.

„Există stocuri suficiente de măști de protecție, există câteva milioane de măști de protecție în rezerva de stat, gestionată de departamentul de situații de urgență, există la Ministerul Sănătății, există la autorități locale. Pe de altă parte am anunțat o interogare în tot sistemul de educație, către toate inspectoratele județene pentru a ne spune ce stocuri de măști au.

Și Ministerul Educației s-a implicat, a semnat contracte de donație și sponsorizare în beneficiul inspectoratelor școlare acolo unde stocurile au fost mai reduse, iar astăzi în ședința de Guvern va fi promovată o reglementare prin care autoritățile locale vor pune la dispoziția școlilor măști de protecție. Există stocuri, știm exact pe fiecare județ. Acestea vor fi puse la dispoziția școlilor pentru asigurarea protecției sanitare, pentru elevi și pentru cadrele didactice”, a declarat ministrul Educaţiei.