ULTIMA ORĂ. Incendiu uriaș în Munții Căpățînii. Mașinile de pompieri nu pot ajunge, oamenii se luptă cu focul cu lopețile
- Cristina Stancu
- 23 august 2021, 22:13
Arde un versant întreg din Munții Căpățânii. Pompierii nu pot ajunge cu autospecialele. Momente dramatice în lupta cu focul, oamenii acționează cu lopețile.
Un incendiu de proporții a izbucnit în această seară în Munții Căpățânii, Vârful Folea, conform unui anunț făcut de reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea.
Pompierii au fost alertați prin sistemul unic de urgență 112, iar în scurt timp s-au deplasat la fața locului cu trei autospeciale de stingere. La incendiu se află și membrii ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Olănești, dar și nouă membrii ai obști private.
”Din primele evaluări ale personalului silvic incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ patru hectare. Incendiul se manifestă în pepinieră de brad/pădure tânără, la intersecția dintre Malaia și Băile Olănești. Se lucrează pentru localizare în limitele existente”, conform ISU Vâlcea.
Pentru stingerea incendiului se intervine cu mijloace de primă intervenție (bătătoare, lopeti, mături), cele două autospeciale de stingere nu au acces până la incendiu, au mai anunțat pompierii.