Probabil calea ferată trans-iraniană nu este la fel de populară precum emblematicul traseu feroviar trans-siberian al Rusiei, însă este recunoscută la nivel internațional pentru cei 1.394 de km, relatează CNN.

Pe data de 25 iulie, calea ferată a reprezentat unul dintre cele 33 de noi situri cărora Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) le-a acordat statutul de Patrimoniu Mondial, alăturându-se astfel unor locații de renume mondial precum Veneția, Machu Picchu din Peru, Parcul Național Yellowstone din SUA și Insulele Galapagos din Ecuador.

Proiectul de importanță strategică, ce leagă Golful Persic de Marea Caspică, a fost un proiect relativ întârziat din punct de vedere feroviar. A fost inaugurat în anul 1938, după 11 ani de construcție extrem de dificilă. Deși în prezent nu este foarte cunoscut în afara Iranului, acesta poate fi considerat în mod legitim una dintre cele mai mari realizări inginerești ale secolului XX.

Construirea căii ferate trans-iraniene a implicat eforturi mari. Mai multe tuneluri au fost abandonate

Calea ferată care transportă atât trenuri de marfă, cât și trenuri de pasageri se îndreaptă spre nord-est de la Bandar-e Eman Khomeyni (fostul Bandar Shahpur) prin Ahvaz, Qom și Teheran până la Bandar Torkaman (fostul Bandar Shah).

Nu mai puțin de 224 de tuneluri însumează o lungime totală de peste 76 de kilometri, în timp ce 174 de viaducte și 186 de poduri mai mici poartă calea ferată peste râpe adânci și văi de râu, în timp ce urcă spre două vârfuri montane de o altitudine de 2.134 de metri.

Negocierea a două lanțuri muntoase formidabile, care să permită construirea căii ferate, a necesitat nu doar prezența de pante abrupte, ci și o inginerie civilă ingenioasă pentru a da naștere unei concrete altitudini prin tunelurile în spirală și care să permită salturi uriașe peste văi izolate, pe un teren aspru, fierbinte și accidentat, nepotrivit, teoretic, pentru construcția de căi ferate.

Pentru a finaliza linia de cale ferată, au trebuit depășite nenumărate provocări geologice și inginerești. Unele tuneluri au trebuit să fie abandonate în timpul construcției după ce au fost descoperite depozite de sare și gips, ceea ce a implicat cercetarea și căutarea de noi rute. Un alt tunel care trecea printr-un teritoriu de piatră ponce vulcanică nu a putut fi nici exploatat, nici săpat cu târnăcoape și lopeți.

La capătul unui alt tunel aflat în construcție a fost descoperit un gol cavernos sub munți, problemă care a fost rezolvată prin construirea unui pod în interiorul tunelului.

Ce spun folclorurile locale despre un spectaculos pod din munții Alborz

Printre problemele zilnice întâmpinate în timpul construcției căii ferate s-a numărat lipsa apei proaspete pentru a amesteca mortar și beton de bună calitate și pentru hidratarea muncitorilor și a echipajelor de tren.

Pantele lungi conduc calea ferată de o parte și de alta a Teheranului, care este situată pe un platou înalt.

Printre punctele de atracție pentru cei care vor să experimenteze o călătorie pe acest traseu se numără spirala Se Khat Tala (Trei linii de aur) și spectaculosul pod Veresk din munții Alborz. Cel din urmă a fost construit în perioada 1934-1935, de către un antreprenor italian. Podul se înalță la 110 metri deasupra fundului văii, pe un arc de zidărie de 66 de metri.

Folclorul local susține că, pentru a liniști temerile că structura subțire nu va putea suporta greutatea trenurilor, inginerul șefului italian și familia sa au fost instruiți să stea dedesubt pentru trecerea primului tren.

Situri antice și peisaje spectaculoase. Ce atracții turistice prezintă ruta

Tim Littler este fondatorul companiei Golden Eagle Luxury Trains, cu sediul în Marea Britanie, care a organizat 19 excursii în Iran între anii 2014 și 2019.

„Imediat după ce părăsește Pol-e-Safid (capătul nordic al traseului), linia începe să urce pe o pantă guvernamentală, limitând viteza. În timpul acestei secțiuni, trenul trece peste faimosul pod Veresk și peste mai multe bucle și curbe în potcoavă, unde linia se dublează pe șine în interiorul unui tunel, deplasându-se la o altitudine mai mare, pe munte”, a explicat Tim Littler.

„Există mai multe atracții pe linia de la sud-vest de Teheran, care continuă prin Qom și urcă prin centrul nuclear de la Arak până la vârful Noor Abad. Din această secțiune spectaculoasă de 354 prin Doround și Andimeshk se pot vizita orașul antic Susa, care datează din anul 4.200 î.Hr. și alte două situri din Patrimoniul Mondial - vechiul sistem hidraulic de apă de la Shustar și complexul elamit de la Chogha Zanbil, abandonat încă din anul 640 î.Hr.”, a mai spus Littler.

Cum arată viitorul căii ferate iraniene

În prezent, în ciuda unor decenii de sancțiuni economice, Iranul investește masiv în extinderea și modernizarea rețelei sale feroviare. În ultimii șapte ani au fost finalizați aproape 1.100 km de cale ferată, care leagă capitalele provinciale de Teheran.

În anul 2015 a început construcția primei căi ferate de mare viteză din țară, care leagă Teheranul de Isfahan via Qom cu viteze de până la 300 km/h. O a doua linie de mare viteză între Arak și Qom este, de asemenea, în construcție. Ambele proiecte sunt susținute de credite și de expertiza chineză în domeniul ingineriei.

În luna aprilie a anului 2020, a fost semnat un contract în valoare de 3,56 miliarde de dolari pentru construirea unei linii electrificate de 510 km care se va ramifica de la calea ferată trans-iraniană la Ahvaz și va traversa munții Zagros până la Isfahan.

China s-a implicat din ce în ce mai mult în infrastructura iraniană ca parte a „Inițiativei Belt and Road”, menită să își extindă influența în întreaga regiune.

Statutul de Patrimoniu Mondial UNESCO este un titlu foarte râvnit care plasează un sit pe harta turismului mondial. Acesta poate contribui la obținerea de fonduri suplimentare pentru lucrări de întreținere și restaurare, deschide uși pentru consultanță și studii de specialitate și poate conduce la o creștere uriașă a numărului de turiști.

Littler speră să se întoarcă, atunci când condițiile o vor permite, în Iran, pentru a-și duce clienții mai aventuroși să se bucure de atracțiile culturale și inginerești ale țării.

„În timpul discuțiilor purtate în urmă cu câțiva ani cu conducerea Căilor Ferate Iraniene, aceștia și-au manifestat interesul de a pune în circulație un tren turistic între Garmsar și Pol-e-Safid, folosind o locomotivă cu aburi germană restaurată. Sunt sigur că acest proiect a fost pus pe pauză, dar cine știe ce s-ar putea întâmpla dacă și când lucrurile se vor îmbunătăți?”, s-a exprimat Littler.