Interpreții afgani pentru Forțele Speciale SUA se simt trădați. „Guvernul american ne omoară!”
- Sabina Popescu
- 17 august 2021, 01:36
Situație tragică în Afganistan. Interpreții afgani pentru Forțele Speciale americane acuză Guvernul SUA că îi omoară. Pe măsură ce talibanii preiau puterea în Afganistan, colaboratorii forțelor militare se pregătesc pentru un sfârșit tulburător.
Kristen Rouse, o veterană a armatei americane care a slujit în Afganistan, vorbește despre mesaje primite de ea și alți veterani din partea interpreților afgani pentru Forțele Speciale SUA. Aceștia au transmis că nu se mai simt în siguranță, pe măsură ce talibanii preiau puterea în teritoriu și au lansat o serie de acuzații la adresa Guvernului SUA, relatează CNN.
„Primesc mesaje. Îmi scriu și alți veterani care sunt contactați de colaboratorii noștri afgani, care îmi împărtășesc trăirile. Primim mesaje de rămas-bun. Interpreții afgani cred că urmează să moară.
Zbucium în Afganistan. Interpreții forțelor militare americane: Guvernul SUA ne omoară
Ei ne cunosc. Ne știu pe noi, cei cu care au lucrat. Din punctul meu de vedere, interpreții afgani care au lucrat pentru SUA se simt trădați. Unul dintre ei mi-a dat un mesaj astăzi: „Dragă soră, sunt în satul meu. Sunt pe cale să mor. Știu cine ești, știu că ții cu noi, dar Guvernul tău ne omoară”. Ăsta a fost mesajul lui. „Guvernul tău ne omoară”. E greu să răspunzi la așa ceva.
Veteranii văd lucrurile acestea, vor să ajute, se interesează, dar avem atât de puține opțiuni acum pentru a putea ajuta. Chiar și dacă am vrea să trimitem bani, băncile nu mai au. Băncile nu mai au niciun ban pentru a furniza mai departe”, a declarat Kristen Rouse, membru al Consiliului pentru Veteranii din Irak și Afganistan.
Haosul a pus stăpânire pe Afganistan
Cel puțin cinci persoane au fost ucise, luni, în aeroportul din Kabul, în timp ce sute de persoane au încercat să intre cu forța în avioane care părăseau capitala afgană. Un martor a spus că a văzut cadavrele a cinci persoane fiind duse într-un vehicul. Un altul a declarat că nu este clar dacă victimele au fost ucise cu focuri de armă sau au murit călcați în picioare în mijlocul haosului creat pe aeroport.
Trupele americane, care se ocupă de aeroport, au tras focuri de armă în aer pentru a împrăștia mulțimea, potrivit unui oficial american. Aeroportul internațional Hamid Karzai din Kabul a fost luat cu asalt, duminică seară, de mii de oameni care încearcă să scape din capitala Afganistanului, după ce talibanii au ocupat orașul.
Consiliul de Securitate ONU se reunește, luni, de urgență, pentru a discuta despre situația din teritoriu.