Atac exploziv în lupta pentru șefia PNL! Ce i se pregătește lui Orban este de neimaginat. VIDEO

Atac exploziv în lupta pentru șefia PNL! Ce i se pregătește lui Orban este de neimaginat. VIDEO

Ludovic Orban a lansat luni o declarație fulminantă: dacă pierde alegerile din PNL demisionează şi de la şefia Camerei Deputaţilor. A plusat chiar miza politică: dacă pierde Cîțu să plece și el din fruntea Executivului. Ce se ascunde în spatele acestui joc abil, la doar o lună distanță de congresul PNL?

Jurnalistul și analistul politic Ion Cristoiu, invitat în arena EVZ Play găzduită de Robert Turcescu și Mirel Curea pe canalul de Youtube EVZ CAPITAL, a avansat un scenariu interesant despre luptele pentru șefia PNL.

E un puci împotriva lui Orban"

„Pun pariu pe cât vreți că Orban va pierde. Cred că va pierde prin acea prevedere din statut. La congres se votează pe moțiuni. Fiecare moțiune e însoțită de o listă de șefi. Cine câștigă moțiunea câștigă totul. În faza următoare se vor întruni birourile județene, trebuie să voteze ce moțiune semnează. Vom avea de-a face cu un document juridic. Dacă nu semnează 10 șefi, Orban nu mai poate intra în congres.

Declarațiile de acum nu au nicio valoare, singura valoare e semnarea moțiunii. Orban s-ar putea să nu mai ajungă la congres. Avem de-a face cu un congres de răsturnare, nu de alegeri. E un puci împotriva lui Orban, să nu-l lași să ajungă la congres. Dacă nu mai poate intra el este umilit total. Vor fi săptămâni de cultivare a personalității lui Cîțu. Misterul rămâne de ce nu renunță Orban, de ce nu ajunge la o înțelegere", a explicat Ion Cristoiu.

Invitatul a precizat că și strategia inabilă a actualului șef al PNL (deloc dizident, cum a remarcat Mirel Curea) în raport cu șeful statului are un aport greu în această ecuație politică: „Personal s-au luat de la anunțul făcut de Orban că va candida la președinție. L-a făcut să se simtă deja mort".

Pe de altă parte, Robert Turcescu a precizat că deși lupta pare tranșată, „sunt oameni din jurul lui Cîțu care au emoții. Relațiile din interiorul unui partid trec dincolo de ce spune un președinte de organizație".

Versiunea integrală a emisiunii poate fi urmărită aici:

Ne puteți urmări și pe Google News