De la 1 august se schimbă regulile. Ce spun medicii de familie
- Antonia Hendrik
- 31 iulie 2021, 08:14
Noile reglementări referitoare la modul de acordare a concediilor medicale vor intra în vigoare de la 1 august, pentru fiecare episod de boală în parte.
Medicii de familie trebuie să întocmească un „plan de urmărire” a pacientului aflat în concediu medical
Noile reglementări survin punerii în aplicare a Ordinului ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017.
Medicul de familie va acorda în prima etapă maxim 4 zile de concediu medical
A fost introdus un nou mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical în cazul incapacităţii temporare de muncă pentru boli obişnuite, care prevede evaluarea stării de sănătate şi monitorizarea pacienţilor de către medicii curanţi prin întocmirea unui plan de urmărire a evoluţiei afecţiunii.
„Medicul de familie va acorda în prima etapă maxim 4 zile de concediu medical, cu încadrarea în limita maximă de 7 zile pentru fiecare episod de boală, respectiv 28 de zile pe an, iar medicul specialist din ambulatoriu poate acorda în prima etapă maxim 15 zile, cu încadrarea în limita maximă de 30/31 zile/lună, respectiv 90 de zile pe an. În situaţia în care prima etapă a concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă se finalizează într-o zi nelucrătoare, certificatul de concediu medical în continuare poate fi eliberat în prima zi lucrătoare care urmează, cu încadrarea în limitele maxime menţionate”, se arată în comunicatul CNAS.
Scopul măsurilor, în opinia medicilor de familie
Medici de familie: să descurajeze eliberarea de concedii medicale;
-Adrian Gheorghe, argumentează: să se asigure că evoluția pacientului este urmărită de medic;
În situaţia în care asiguratul se află în imposibilitatea deplasării la cabinetul medical în vederea acordării concediului medical, medicul curant (medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriu) poate acorda consultaţii la domiciliu sau la distanţă.
Dacă după acordarea primei etape a concediului medical asiguratul nu se mai prezintă pentru evaluarea stării de sănătate conform planului de urmărire a evoluţiei bolii, precum şi în situaţia în care evoluţia stării de sănătate a asiguratului este favorabilă ca urmare a respectării de către acesta a planului de urmărire a evoluţiei bolii medicii curanţi nu vor mai acorda concediu medical în continuare.
Efectele măsurilor, în opinia medicilor de familie
Medici de familie: cresc gradul de birocratizare a activității medicilor de familie.
Adrian Gheorghe explică: se introduce un nou formular, da, „dar cei care ar fi tentați să privească cu lejeritate solicitarea sau acordarea unui concediu medical poate se vor gândi de două ori. În ansamblu, poate gradul de birocratizare va fi chiar mai mic.
Prin excepţie, medicii curanţi nu vor întocmi planul de urmărire a evoluţiei bolii în cazul eliberării certificatelor de concediu medical pentru unele boli speciale (boli cardiovasculare, SIDA, neoplazii şi tuberculoză), pentru urgenţele medico-chirurgicale, pentru bolile infectocontagioase din grupa A şi pentru bolile infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, precum şi în situaţia în care asiguratul este internat în spital.
Excepţii de la regulă cu privire la acordarea concediului medical pentru anumite cazuri de boală
Concediile medicale pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi în cazul riscului maternal pot fi acordate într-o singură etapă, fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluţiei bolii.
CNAS menţionează că se menţine prevederea conform căreia după expirarea concediului medical acordat la ieşirea din spital, în cazul în care starea sănătăţii persoanei asigurate nu permite reluarea activităţii, medicul de familie, pe baza scrisorii medicale eliberate de medicul curant din spital, poate prelungi concediul medical cu maximum 7 zile calendaristice pentru aceeaşi afecţiune fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluţiei bolii.
Începând cu data de 1 august, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copiilor cu afecţiuni grave în vârstă de până la 18 ani, nu până la 16 ani, cum a fost reglementat până la această dată.
De asemenea, persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic cu un agent înalt patogen, deşi aceste condiţii erau cunoscute la momentul iniţierii deplasării şi care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu de carantină, vor beneficia de indemnizaţie suportată din FNUASS doar pentru o perioadă de 5 zile.