Noi promisiuni pentru români. Taxele nu vor crește până în 2024. Nimeni nu știe ce se întâmplă cu pensiile

Noi promisiuni pentru români. Taxele nu vor crește până în 2024. Nimeni nu știe ce se întâmplă cu pensiile Scumpiri. Sursa foto: Arhiva EVZ

Premierul Florin Cîțu anunță că a negociat cu Comisia Europeană, iar oficialii au căzut de acord ca România să nu mai mărească taxele până în anul 2024. Șeful Executivului a vorbit și despre reforma sistemului de pensii.

Noi promisiuni pentru români. Guvernul României a negociat cu Comisia Europeană și a stabilit ca taxele să nu crească până în anul 2024. Premierul Florin Cîțu a anunțat că autoritățile României își propun să facă tot ce este posibil ca să se adopte un sistem de pensii sustenabil și la un sistem de salarizare bazat pe performanță.

Florin Cîțu anunță vești bune pentru români. Taxele nu cresc până în 2024

Șeful Executivului a anunțat că oficialii europeni au fost de acord ca România să nu majoreze taxele până în anul 2024.

"La Comisia Europeană se discută principii, ținte referitoare la unde vrem să ducem sistemul de pensii în România în următorii ani, unde vrem să ducem sistemul de salarizare, sistemul de taxe.

Ne puteți urmări și pe Google News

În primul rând, am spus și Comisia a agreat că nu vom crește taxe în România în acest Guvern, până în 2024 nu vor crește taxele în România”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Nimeni nu știe exact ce ne așteaptă

În ceea ce privește reformarea sistemului de pensii, premierul a anunțat că aceasta nu presupune doar schimbarea unei singure legi, ci este vorba despre o multitudine de proiecte legislative care trebuie să fise supuse schimbărilor. Prin urmare, procesul este unul greu și anevoios.

"În ceea ce privește pensia, am spus foarte clar că va fi o reformă a pensiilor, dar principiul care este agreat cu Comisia Europeană în unele forme este simplu – de sustenabilitate. La fel și pe sistemul de salarizare în care performanța să fie remunerată în sistemul public.

S-ar putea să fie o parte din reforma pensiilor, reforma pensiilor nu înseamnă doar o lege, înseamnă mai multe lucruri. Cred că reforma pensiilor ca în orice stat include mai multe proiecte de lege și acte normative în următorii ani, nu doar anul acesta”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Pensiile românilor vor fi afectate cel puţin 4 ani

Amintim că întârzierea aprobării PNRR are efecte directe asupra recalculării pensiilor românilor. Pentru a recalcula pensiile, autoritățile trebuie să dispună și de actul normativ care să le permite să dea curs acestui demers, subliniază Daniel Baciu. Astfel, încasarea primelor pensii majorate ar putea să aibă loc abia în 2024, dacă nu chiar în 2025.

Potrivit directorului Casei de Pensii, recalcularea trebuie să aibă loc în baza unei legi aprobate în Parlamentul României, iar acest proces va dura, la rândul său, o anumită perioadă de timp. „După ce vom avea legea făcută într-un draft de colegii noștri de la Ministerul Muncii, va intra în dezbatere publică, va parcurge întreg cadrul legislativ pe care îl știți cu toții: va intra în Parlament, la comisiile de specialitate. În momentul în care va fi adoptată și publicată în Monitorul Oficial noi va trebui să o aplicăm”, a declarat directorul Casei de Pensii.