Rateu de zile mari în Gara de Nord. Un tren a plecat spre destinație fără călători. Pe cine dă vina CFR
- Sabina Popescu
- 22 iulie 2021, 22:49
De te-așezi pe o bancă din Gara de Nord din București, poți fi martor la cele mai ridicole scene. După ce, în urmă cu câteva zile, CFR s-a făcut de râs după ce a montat aparate de aer condiționat cu ambele unități în interior, joi, angajații companiei de transport au reușit să-i revolte pe pasageri. Aceștia și-au ratat cursa spre destinație, în timp ce așteptau pe peron.
Zeci de pasageri care trebuiau să se deplaseze din Gara de Nord din București spre Buzău au ajuns la destinație cu câteva ore de întârziere. Călătorilor li s-a transmis să aștepte trenul la linia 8, însă acesta a plecat din gara de la linia 5, cu alți pasageri decât cei care aveau cursă spre Buzău sau chiar gol. Totul din cauza unei "erori de comunicare".
Zeci de persoane au pierdut cursa spre Buzău. Trenul a plecat din gară cu alți pasageri
La ora 9.00, mai mulți pasageri aveau cursă din Gara de Nord din Capitală spre Buzău. Aceștia și-au cumpărat bilete, iar după ce au fost informați să aștepte trenul la linia 8, au descoperit, de fapt, că acesta nu mai ajunge în gară. Încurcați și neînțelegând care este situația, pasagerii au cerut explicații de la angajații CFR Călători și au constatat că au trenul lor a plecat, de fapt, de la linia 5.
Abordată de reporteri, vânzătoarea de la casa de bilete a transmis că a fost vorba despre o greșeală, iar călătorii care au ratat cursa au beneficiat de reducere din partea CFR și pot să ia următorul tren către destinație, gratuit. Întrebată dacă ea este cea vinovată pentru situația de față, vânzătoarea de la casa de bilete a negat. "Nu, eu citesc afişajul", s-a exprimat ea.
CFR a transmis că a fost vorba despre o "eroare de comunicare", iar potrivit surselor Observator, aceasta ar avea legătură cu o angajată nouă a companiei de transport feroviar.
Pasagerii sunt revoltați. "Timpul cine ni-l dă înapoi?"
Călătorii care au ratat cursa spre Buzău și-au arătat indignarea față de situația de față. În discuțiile cu pasagerii, vânzătoarea de la casa de bilete le-a transmis acestora că vor beneficia de bilete gratuite pentru a ajunge la destinație, însă călătorii nu s-au fost mulțumiți de context.
"Cred că a plecat gol sau cu oamenii care s-au nimerit pe lângă el şi probabil voiau să urce şi cu angajaţii CFR. Am avut noroc că n-a venit trenul de Piteşti, că dacă venea trenul de Piteşti, 300 de oameni care voiau să ajungă la Buzău s-ar fi dus la Piteşti", s-a exprimat Aurelian Popescu, unul dintre pasagerii aflați în gară.
Discuție între o pasageră și vânzătoarea de la casa de bilete:
- În ce ţară trăim, doamnă? Mă trimiteţi la linia 8 şi...stau şi cu copilul acolo. - O să mergeţi la casa de bilete şi vi se dă bilet gratuit pentru fiecare în ce direcție mergeţi. La orice casă, cu biletele, o să vi se dea gratuit. - Şi timpul cine ni-l dă înapoi, doamnă? Exact! Timpul cine ni-l dă înapoi?
Premieră în Gara de Nord. Aparatele de aer condiționat, montate cu ambele unități la interior
Un alt moment de la Gara de Nord din București a marcat, zilele trecute, o premieră în România - marca ,,Dorel". Călătorii au reclamat felul în care au fost amplasate aparatele de aer condiționat. Potrivit unui videoclip ajuns viral pe rețelele de socializare, aparatele de aer condiționat din holul caselor de bilete au fost montate cu ambele unități în interior.
"Bă, băieţi, haideţi să vă arăt ceva mişto în Gara de Nord. Vedeţi aerul ăla condiţionat, da? Acolo e montat, da? Deci fiţi atenţi. Partea asta bagă răcoare, da? Şi fiţi atenţi unde e montată partea aia care bagă căldură. Exact aici! Bă, cine a montat aerele astea condiţionate în Gara de Nord, băi fraţilor? Bă, şi nu e doar unul singur, frate! Mai e unul, uite aici, mă frate! Încă unul".
https://www.tiktok.com/@alfredo_ionut98/video/6986568532104350981?referer_url=https%3A%2F%2Fwww.libertatea.ro%2F&referer_video_id=6986568532104350981&refer=embed&is_copy_url=1&is_from_webapp=v1
Aparatele de aer condiționat au fost achiziționate weekendul trecut, iar la momentul semnalării problemei în cauză, acestea funcționau de patru zile în zona caselor de bilete. Sucursala Regională CF București a transmis că a cerut firmei care s-a ocupat de implementarea aparatelor de aer condiționat să monteze unitatea exterioară în afara clădirii.
"De alte gânduri pe care le am nu le-am văzut! E tocmai invers. Foarte urât! Şi ăla!", a mai declarat un pasager. "E fără cap, sincer să fiu...montate în interior...ele degajă căldură", s-a exprimat un alt român. "Le-au pus şi ei aşa de vrăjeală, să îşi facă meseria", a mai subliniat alt călător.