Cutuma care spulberă zvonul plecării lui Iohannis de la Cotroceni. ”Nu a exista niciun fost preşedinte de stat care să fie secretar general NATO”

Cutuma care spulberă zvonul plecării lui Iohannis de la Cotroceni. ”Nu a exista niciun fost preşedinte de stat care să fie secretar general NATO”

Klaus Iohannis se numără printre favoriții pentru a prelua funcția de secretar general al NATO. De la această știre a Politico au început diverse speculații, generate nu atât de cât de reală este informația, cât despre faptul că mandatul președintelui la Cotroceni se va încheia în decembrie 2024, în timp ce Jens Stoltenberg părăsește poziția din Alianța Nord-Atlantică în septembrie 2022, când își încheie mandatul preluat în 2014 și prelungit în 2019. Asta ar însemna că ar fi alegeri prezidențiale anticipate în toamna anului viitor.

Speculația privind numirea unui fost președinte al României la conducerea NATO nu este nouă. Ea a apărut prima oară în 2013, în timp ce predecesorul lui Stoltenberg, Anders Fogh Rasmussen, era în vizită la București.

Atunci speculația era că printre favoriți s-ar număra Traian Băsescu și Mircea Geoană. Măcar mandatul lui Băsescu la Cotroceni urma să se încheie la sfârșitul lui 2014, când elibera funcția și Rasmussen! Geoană era ”liber de contract”, dar în structura NATO avea să ajungă abia în 2019, pe funcția de secretar general adjunct, oricum cea mai mare deținută de un român în Alianță. Mandatul său se va încheia în septembrie 2022 și atunci vor porni alte speculații, dar avem vreme de ele.

În 2013, ca și acum, se spunea că liderii țărilor membre NATO (care decid secretarul general prin comun acord) vor să numească un lider din fostul Bloc Socialist, pentru a da Rusiei un semnal clar de forță.

Acum știm că nu a fost așa, Stoltenberg este norvegian!

Poate că acum negocierea ar fi alta, dar pe tapet a apărut între timp o problemă mult mai presantă decât fronda împotriva Rusiei, egalitatea de gen. Temă ardentă în țările cu putere de decizie dintre cele 30 care formează Alianța, în special în SUA.

La această oră cel mai puternic zvon legat de succesorul lui Stoltenberg este că ar trebui să fie o femeie! Președintele nostru nu îndeplinește această condiție.

O declarație din 2013 a experimentatului politician Ioan Mircea Pașcu s-ar putea aplica și acum. Pașcu spulbera atunci speculațiile legate de Traian Băsescu (care, în 2013 a negat și el vreo negociere pentru funcția de secretar general):

„Traian Băsescu nu are cum să intre în joc pentru că nu a exista niciun fost preşedinte de stat care să fie secretar general NATO. Este o funcţie prea mică pentru poziţia deţinută anterior”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News