Ce reguli sunt la restaurantele din Grecia. Turiștii români trebuie să se supună noilor decizii

Ce reguli sunt la restaurantele din Grecia. Turiștii români trebuie să se supună noilor decizii

Guvernul de la Atena a anunțat, marți, că Grecia le va cere clienţilor restaurantelor, barurilor şi cafenelelor care se află la interior să facă dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau a testării negative în ultimele 72 de ore.

Această măsura nu se va aplică clienților care iau masa pe terasă.

O aplicaţie lansată de guvern, COVID FREE GR, care poate scana certificatele digitale europene sau rezultatele testelor PCR, va fi disponibilă pentru restaurantele, barurile şi cafenelele „indoor” pentru a se asigura respectarea noilor reguli.

Potrivit noilor reglementări, care vor rămâne în vigoare până în august, toate locurile în localurile „indoor” vor trebui să fie pe scaune.

Pentru terase nu este nevoie de dovada vaccinării sau a testului negativ

Persoanele care servesc masa pe terasele restaurantelor nu vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau a testului negativ.

„Este esenţial să nu se dea impresia că pierdem controlul asupra pandemiei, astfel că industria noastră turistică poate funcţiona normal”, a declarat ministrul grec al dezvoltării, Adonis Georgiadis, într-o conferinţă de presă., potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Grecia a raportat luni 2.065 noi cazuri de COVID-19 şi zece decese în 24 de ore. Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus începând din februarie anul trecut a ajuns la 440.872, dintre care 12.802 de cazuri fatale.

Ministrul Sănătăţii, Vassilis Kikilias, a afirmat că întregul personal medical care asigură îngrijirea la domiciliu va trebui ca până la 16 august să se vaccineze cu prima doză. Aceeaşi cerinţă se va aplica personalului medical din spitale şi policlinici cu data de 1 septembrie.

În Grecia se dau bani dacă te vaccinezi

În Grecia, este vară, este cald, este timpul petrecerilor. Frica de virus a dispărut iar oamenii nu mai vor să se vaccineze. În loc de peste 100.000 de vaccinări zilnic, în Grecia se înregistrează acum 85.000. De aceea guvernul elen încearcă să-i animeze pe cetăţeni să se vaccineze. Inclusiv oferindu-le bani.

Începând din 15.07.2021, toţi vaccinaţii cu vârste sub 26 de ani vor primi un bonus de 150 de euro. Premiul va fi plătit după primul vaccin sub formă de voucher digital, care va putea fi folosit pentru plata unor bielete de călătorie cu trenul, vaporul sau avionul, pentru cazare în staţiunile de vacanţă sau bilete de intrare la concert sau muzeu.

Ne puteți urmări și pe Google News