Când am început acest text tocmai se anunța că a murit marele gazetar, marele vorbitor și scriitor Florin Condurățeanu. Dumnezeu să îi sărute sufletul, așa cum îi plăcea lui să ne spună nouă, când își începea emisiunile.

Altul trebuia să fie începutul editorialului meu, dar am simțit nevoia de a marca această trecere a unui om pe care l-am cunoscut.

Tema mea e a ”războiului cultural”, a ”războiului între civilizații” pe care președintele Emanuel Macron l-a declarat unor țări din Europa de Est, care nu și-au aliniat legislația la normele inclusive, deschise diversității care străbat lumea precum o a opta culoare a curcubeului.

Ce înseamnă acest război, cu care amenință cel mai puternic om din Franța trei țări din fostul bloc sovietic? Probabil presiuni politice din ce în ce mai mari pentru adoptarea normelor cerute de liderii europeni.

Vor fi și presiuni financiare, blocaje ale investițiilor?

Se va limita acest război doar la conferințe, simpozioane, campanii de presă sau mecanismele diverse ale EU vor intra în funcțiune?

Simplul cuvânt ”război” arată înverșunarea pe care o naște această temă aparent secundară bunei funcționări a unui conglomerat de state.

Pentru noi e secundară, subiect de glume, dar președintele Franței o consideră ”casus belli”, ”justificarea unui act de război”. Cum au fost pe vremuri teritoriile, credința, lăcomia, onoarea, resursele naturale.

Românul, privind de pe margine această confruntare, va da din cap și se va întreba ”Când, Doamne iartă-mă, a ajuns tema asta atât de importantă?”

Când? În timp, mai exact în timp ce noi ne amăgim că aceste lucruri nu vor veni și peste noi. De fapt, ele au venit deja. În definitiv, ”lupta” din 2018 pentru referendumul pentru Familie, tot la Bruxelles s-a pierdut, când Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu au plecat acolo cu convingerile lor și s-au întors cu ele schimbate. Sau când PPE a frânat deciziile liberalilor legate de același referendum, de au stat prin case în ziua votului, deși în 2016 fuseseră de acord cu modificrea Constituției.

Atunci, fără a beneficia de o declarație de război, și noi am fost în unul, doar că, luptători abili, noi l-am pierdut încă de la început, până și-au lustruit adversarii armele.

Acum, urmărim de pe margine ”războiul civilizațiilor” și probabil liderii noștri mulțumesc că nu suntem în primele bătălii, dar ce deranjează Europa la cele trei state ”rebele” se regăsește și în legislația noastră, doar că nu suntem așa de vocali și nu am atras încă atenția.

E ”casus belli” și nu mai e an electoral ca liderii să fie temători să se predea.