Margherita a comis-o din nou. „Nu vă țin puterile/Să clintiți valorile”. În ce ipostază a apărut. VIDEO
- Sabina Popescu
- 15 iunie 2021, 06:46
Margherita, sora lui Fulgy, a ajuns, din nou, în atenția publicului. De data aceasta, dansând obscen.
După ce Fulgy, fratele Margheritei, a ieșit în evidență, din nou, iată că a venit și rândul altui membru al familiei. Margherita, sora mai mare a lui Fulgy, fiica lui Ioniță și a Vioricăi de la Clejani, atrage, din nou, atenția publicului, după ce a postat pe TikTok un videoclip în care apare dansând în ipostaze obscene, în miezul nopții. La un moment dat, tânăra se urcă pe mai multe autoturisme, chiar și pe cea a fratelui său.
Margherita: „Nu vă țin puterile/Să clintiți valorile”
Versurile manelei pe care a dansat vedeta transmit următoarele: „Dușmanilor stați cuminți/Nu aveți cum să mă loviți/Nu vă țin puterile/Să clintiți valorile”.
În familie, drogurile reprezintă o problemă. Nu doar Fulgy se află în atenția autorităților. Margherita a avut, anul trecut, un accident cu mașina în București. Oamenii legii au informat că vedeta conducea sub influența drogurilor, printre care și cocaină.
Potrivit Vioricăi de la Clejani, care a oferit presei un interviu, în urma evenimentului, cântăreața i-a cerut acesteia să fie puternică. Mai mult decât atât, mama Margheritei ar fi cerut ajutorul psihologilor pentru a reuși să gestioneze corect situația sensibilă în care se afla.
https://www.tiktok.com/@margheritamorningstar/video/6958199054622838021?referer_url=https%3A%2F%2Fevz.ro%2F&referer_video_id=6958199054622838021&refer=embed&is_copy_url=1&is_from_webapp=v1
Margherita, scoasă din belele de familia sa
Familia Clejanilor a încercat în repetate rânduri să o scoată din belele pe Margherita, după ce aceasta a condus sub influența substanțelor interzise. Numele Margheritei apare în trei dosare penale.
Ultimul a vizat-o pe vedetă atunci când a mers la o agenție imobiliară pentru a-și scoate la vânzare apartamentul de peste 100.000 de euro pe care l-a achiziționat în urmă cu mai puțin de un an. Acolo ceva s-a întâmplat, iar între fiica Clejanilor și două angajate ale agenției a avut loc un schimb de replici, după care totul a explodat. Margherita le-a împins pe femei, le-a tras de păr, ba chiar le-a scuipat și le-a înjurat. Speriată, una dintre femei a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns o patrulă a poliției. Fata Clejanilor, însă plecase.
Femeile le-au spus polițiștilor cele întâmplate, dar și că Margherita Clejanilor nu era deloc coerentă. De altfel, puțin mai târziu, când jurnaliștii au interpelat-o pe Margherita în fața magazinului ei de haine, ea a arătat clar că nu e în toate apele ei și că un test de drog ar fi fost necesar.