Crima din Mihăeşti, Argeş, anunţată în direct la televizor cu patru luni înainte
- Sorin Ovidiu Bălan
- 17 mai 2021, 18:14
Duminică dimineaţă, preotul Ionuţ Năstase, din comuna Mihăeşti, judeţul Argeş a avut parte de un şoc. Mergea către biserică pentru obişnuita slujbă de duminică. În poartă a văzut zăcând trupul unui adolescent. Era plin de sânge. Şi-a dat seama că băiatul era mort. A sunat imediat la 112. Până să vină poliţia, în apropierea trupului băiatului a mai descoperit un trup întins pe jos. Era al unei femei. Avea o tăietură mare în jurul gâtului. Poliţia a ajuns foarte repede la faţa locului. Chestiune de minute. Preotul l-a văzut şi pe agresor, care, cu cuţitul în mână, striga că mai vrea să omoare pe cineva.
Preotul Ionuţ Năstase a declarat despre scena de groază, care a avut loc într-o zi care ar fi trebuit să fie de sărbătoare: „Am venit repede la biserică și am văzut copilul plin de sânge. Era căzut pe brânci. Mi-am dat seama că este mort. Nu l-am atins, însă nu am știut exact ce s-a întâmplat, dacă a fost ucis sau nu. Am sunat la 112 imediat și le-am spus că este vorba despre un copil într-o baltă de sânge. Soția a venit după mine și a trecut pe lângă cei doi care erau uciși și întinși pe jos, iar criminalul începuse să țipe că mai omoară pe altcineva. Voia să se sinucidă și el și își băgase cuțitul în gât. Deci prima dată a omorât copilul, automat, ea a văzut când a fost ucis copilul”.
Trei ani de gelozie bolnavă şi ameninţări cu moartea
La începutul lunii ianuarie, anul acesta, la emisiunea „Acces direct”, care se difuzează pe Antena 1 a venit un cuplu care era în pragul destrămării. Ramona Stricatu şi Irinel Ciobanu. Amândoi aveau o singură dorinţă: să facă un test cu detectorul de minciuni.
Încă de când au ajuns în redacţie, după ce au venit de la laboratorul specializat unde făcuseră testul, Ramona Stricatu, 37 de ani la vremea aceea, a declarat că indiferent cum va ieşi testul ei şi al lui, îl va părăsi pe Irinel. Femeia acuza că nu mai suportă teroarea în care este ţinută de cătrte Irinel.
Cei doi se cunoşteau din adolescenţă. Chiar începuse să se înfiripe între ei o idilă. Dar viaţa i-a despărţit şi fiecare a plecat pe drumul lui. Ramona s-a măritat şi a avut un băiat. Irinel s-a căsătorit şi el. Amândurora nu le-a mers bine în căsnicie, aşa că au divorţat. Ramona a răma singură, la părinţii ei, să-şi crească copilul. Irinel s-a mai căsătorit încă o dată, dar a divorţat din nou.
În urmă cu trei ani, s-au reîntâlnit printr-o întâmplare. Şi au decis să încerce împreună ceea ce nu reuşisără cu mai bine de zece ani în urmă. Să facă o familie. Irinel a acceptat-o pe Ramona cu copilul. Dar cei trei ani trăiţi împreună s-au dovedit a fi un calvar imens pentru femeie, pricinuit de bărbatul chinuit de o gelozie bolnavă.
Şi în timpul emisiunii, Irinel a recunoscut că era extrem de gelos. Dar afirma că are şi motive. Primul, un telefon de pe un număr ascuns, pe care Ramona îl primise de la un bărbat. Irinel era de faţă şi a întrebat-o, firesc, cu ce bărbat a vorbit. Ramona i-a spus că la telefon a fost fratele ei. Irinel a declanşat atunci, ca în multe alte rânduri, răzmeriţa. I-a reproşat Ramonei că l-a minţit. Nu era vorba despre fratele ei. Cel cu care vorbise era un alt bărbat. A şi bătut-o.
Un al doilea argument că femeia îi era infidelă: când s-a întors acasă de la părinţii lui. Fuseseră despărţiţi câteva zile, tot în urma unui scandal pricinuit de gelozie. Când a ajuns la domiciliu, Irinel l-a găsit pe fostul soţ al Ramonei în poartă. Ea a motivat că acesta venise ca să-şi vadă copilul. Irinel nu a crezut-o. Cum se nimerise ca fostul soţ să o viziteze, tocmai când erau certaţi, iar el plecat de acasă. A urmat o nouă serie de bătăi şi jicniri.
La rândul ei, Ramona l-a acuzat pe Irinel că o înşală. Că are amante cu care îşi cheltuieşte banii pe care îi ascunde de ea. Argumente: în trei rânduri Ramona găsise bani ascunşi de concubinul ei. O dată în torpedoul maşinii, a doua oară lângă trusa de prim-ajutor din portbagaj, iar a treia, la părinţii lui. Pentru fiecare dintre aceste întâmplări, Irinel are explicaţii. Destul de străvezii totuşi şi prea puţin credibile.
Înainte de a intra în platoul emisiunii „Acces direct”, Ramona a afirmat că Irinel o bătuse în nenumărate rânduri şi că în niciun caz nu mai vrea să continue relaţia cu el. Se considera terorizată şi oarecum prizonieră în casa concubinului: „Eu nu aveam voie să am cartelă la telefon. Nu aveam voie să vorbesc cu nimeni, fie că era femeie sau bărbat. Trebuia să bag capul în pământ când mă întâlneam cu cineva. Nu aveam voie să mă duc nicăieri. Când am început relaţia cu el, lucram. Aveam servici. Nu m-a mai lăsat să mă duc. M-a acuzat că am o relaţie cu un băiat cu care lucram. Nu am avut nicio relaţie cu nimeni. Băiatul acela era mult mai mic decât mine.” – a declarat Ramona.
Testul cu detectorul de minciuni
În emisiune, s-au prezentat şi rezultatele testelor făcute de cei doi. La Ramona: la întrebarea: „Îl mai iubeşti pe Irinel”, ea a răspuns cu „Nu”! Detectorul a constatat că a minţit. Deci, încă îl mai iubea pe concubin. La fel a fost şi rezultatul la cea de-a doua întrebare: „Vrei să-l părăseşti pe Irinel?” A răspuns cu: „Da”, dar detectorul a spus că a minţit. Deci, nici nu voia să-l părăsească.
Şi acum, atenţie! Au urmat două întrebări esenţiale, care au legătură cu omorul din dimineaţa de duminică: „Te-a bătut vreo dată Irinel” şi „Te-a ameninţat vreo dată cu moartea Irinel?” La ambele, femeia a răspuns cu „Da”! Iar detectorul a stabilit că nu a minţit.
După aflarea acestor verdicte, Irinel a răsuflat uşurat. Părea că a înţeles că greşise atunci când îşi acuzase pe nedrept soţia. Ba chiar, la îndemnul celor din platou, s-a aşezat în genunchi şi i-a cerut iertare. Ramona însă nu-l iertase. Când a încercat să o sărute, ea s-a ferit.
La testul pe care l-a făcut Irinel, două dintre răspunsuri sunt esenţiale. Întrebările: „Ţi-ai agresat fizic concubina, pe Ramona Stricatu?” şi „Ai ameninţat-o, în mai multe rânduri cu moartea pe Ramona Stricatu, în cazul în care te părăseşte?” La amândouă, Irinel a răspuns cu: „Da”! Iar detectorul a stabilit că nu minţea. Bătăile şi ameninţările fuseseră reale şi nu invenţii ale concubinei. De altfel, Irinel a recunoscut şi în direct că a ameninţat-o cu moartea.
„Dacă moare, să moară şi copilul o dată cu ea”
După ce au ieşit din platoul emisiunii, cu toate că răspunsurile la testul cu detectorul ar fi trebuit să-l liniştească pe Irinel, cei doi s-au certat din nou. Ramona a susţinut că a venit la emisiune nu pentru a se împăca. Rămânea la decizia de a-l părăsi pe Irinel. A vrut doar să facă detectorul şi să demonstraze că este acuzată pe nedrept.
Cei doi au plecat totuşi împreună cu maşina. Nimeni nu a putut să-şi imagineze tragedia ce va urma peste nici o jumătate de an. Chiar această plecare împreună părea că prevesteşte o reîmpăcare. Mai ales că Ramona a mai declarat: „Dormim în acelaşi pat. Îi calc, îi gătesc, îi pun masa.”
Totuşi, la scut timp după emisiune, Ramona şi-a pus decizia în practică. L-a părăsit pe Irinel. După două luni, s-a mutat cu un alt bărbat, Paul Benţoiu. Şi-a luat şi copilul cu ea.
Dar tot nu şi-a găsit liniştea. Turbat de gelozie, Irinel Ciobanu a continuat să o urmărescă aproape pas cu pas. Atât pe ea, cât şi pe noul concubin. Folosea chiar mai multe maşini ca să fie pe urmele lor. Ori de câte ori avea prilejul, o ameninţa cu moartea pe Ramona. Paul Benţoiu a declarat după tragedie: „A tras de ea și de copil și i-a spus că dacă nu merge acasă, o taie și o omoară. Am vrut inițial să merg eu cu ea la cimitir, la părinții ei, însă m-a rugat să rămân acasă. Era urmărită încă de la Paște și mă urmărea și pe mine. O urmărea peste tot cu diferite mașini. Ea nu pleca nicăieri fără copil, spunea că dacă ea moare, să moară și copilul odată cu ea”.
Posibilul film al crimelor
Duminică dimineaţă, Ramona a mers la cimtir, să aprindă o lumânare la mormântul părinţilor ei. Era însoţită de băiatul care avea 15 ani. În poartă o aştepta Irinel Ciobanu, înarmat cu un cuţit. Evident că o urmărise şi în acea zi. Nu a atacat-o imediat cu arma albă. Mai întâi a încercat să o convingă să se întoarcă la el. După care a devenit violent. A început să tragă de ea. Băiatul a încercat să-i sară mamei în ajutor. Atunci a scos Irinel Ciobanu cuţitul, l-a lovit pe băiat cu sete şi apoi, turbat de furie, l-a izbit de câteva ori cu capul de asfalt, până nu a mai mişcat. Gonită de frica morţii, Ramona a încercat să-şi găsească refugiu în biserică. Nu a mai apucat să ajungă la lăcaşul de cult. Irinel a ajuns-o din urmă şi i-a tăiat gâtul. După care a început să strige că mai are de omorât pe cineva. Cel mai probabil, era vorba despre noul concubin, Paul Benţoiu.
Când s-a văzut încolţit de poliţiştii ajunşi la faţa locului, anunţaţi de preot, şi-a împlântat cuţitul în gât. Nu a murit. A venit imediat o salvare care l-a luat. Acum se află internat în stare gravă în spital.
Impulsiv, posesiv, egoist
Despre comportamentul lui Irinel Ciobanu, reputatul psiholog criminalist Tudorel Butoi a explicat: „Criminalul are un profil impulsiv, agresiv, egoist, incapabil de autocontrol, cantonat într-o idee de tip paranoic şi nu vede altă soluţie pentru rezolvarea obsesiilor sale, decât una violentă.”
Referitor la faptul că Irinel Ciobanu, deşi recunoscuse că a bătut-o pe Ramona şi o ameninţase cu moartea, avea totuşi un comportament civilizat, pe alocuri chiar blând şi mai ales că îi ceruse concubinei iertare în genunchi, profesorul Butoi ne-a declarat în exclusivitate: „Există o diferenţă uriaşă, aşa cum din păcate s-a văzut şi în acest caz, între aparenţă şi esenţă. Aparenţa se adresează unui cadru general, aşa cum s-a întâmplat în emisiune, pe când esenţa ţine de particular. De ceea ce gândeşte în realitate individul. Iar acest tip de criminal, impulsiv, este capabil să disimuleze foarte bine adevăratele intenţii pe care le are. Procesul care are loc în astfel de cazuri este următorul: se trece de la gând la exprimarea verbală şi apoi la materializarea ei. Dacă s-ar fi acţionat la vreme, tragedia ar fi putut fi evitată.”
Din păcate, Ramona Stricatu a depus în mai multe rânduri plângeri la poliţie împotriva lui Irinel Ciobanu, reclamând că acesta o hărţuieşte şi o ameninţă. Nimeni nu le-a luat în considerare. Altfel – după cum spunea şi profesorul Tudorel Butoi – tragedia ar fi putut fi evitată.
Marţi, femeia ar fi împlinit 38 de ani. A fost asasinată, împreună cu fiul ei, cu două zile înainte de aniversare.