Larisa Iordache a ieșit din spital. Ce zice de participarea la Campionatul European

Larisa Iordache a ieșit din spital. Ce zice de participarea la Campionatul European

Gimnasta română Larisa Iordache a ieșit din spital. Participarea ei la Campionatul European de Gimnastică Artistică din Elveția este însă încă incertă.

Larisa Iordache a fost externată de la spital, după ce a fost diagnosticată cu infecție la rinichi. Participarea ei în finalele de barna și sol, de duminică, de la Campionatul European de Gimnastică Artistică de la Basel, Elveția, este încă incertă.

Larisa Iordache a găsit puterea să zâmbească la spital

Larisa Iordache a postat pe rețelele sociale imagini cu momentel în care s-a aflat în spital sub tratament. De pe patul de spital, Larisa Iordache a găsit puterea să zâmbească. Într-un videoclip postat pe contul personal de TikTok, sportivă a apărut jovială, dansând, chiar dacă avea o branulă.

Larisa Iordache a ajuns la spital după ce s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Din cauza unei infecții renale, sportiva a declarat pentru Antena 3 că este internată în spital și a recunoscut că a concurat cu o criză renală în momentul în care a reușit să obțină calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Vineri, 23.04.2021, Larisa Iordache a postat pe pagina sa oficială de Facebook, semnalând despre situația sa incertă.”Știu că astazi este finala la individual compus , iar eu din păcate nu voi putea concura...deoarece încă nu am ieșit din spital. Daaar pot spune că sunt mult mai bine și sper ca starea mea de sănătate să devină din ce in ce mai bună pe zi ce trece.

Vreau să vă mulțumesc pentru grija voastră”, a spus gimnasta Larisa Iordache.

Cristi Moldovan a vizitat-o pe sportivă

De asemenea, Cristi Moldovan, unul dintre antrenorii Larisei, a povestit că a vizitat-o la spital vineri și că sunt șanse ca chiar peste o zi sportiva noastră să fie externată.

Rămâne de văzut, în acest moment, dacă starea de sănătate îi va permite sportivei Larisa Iordache să concureze în finalele de individual compus sau în cele de la bârnă și sol unde este calificată. Ținem așadar pumnii Larisei Iordache pentru o participare istorică și pentru medalii.