OMS alungă temerile referitoare la pașaportul de vaccinare. Ce a stabilit

OMS alungă temerile referitoare la pașaportul de vaccinare. Ce a stabilit Sursa foto. EVZ

Întrucât nu se ştie cu siguranţă dacă vaccinările previn sau nu transmiterea virusului, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu susţine impunerea paşapoartelor de vaccinare pentru intrare sau ieşire.

Mai mult, marți, o purtătoare de cuvânt a organizaţiei vorbește și de alte temeri legate de echitate.

OMS nu vrea să vadă pașaportul de vaccinare ca o condiție

„Noi, în calitate de Organizaţie Mondială a Sănătăţii, afirmăm în acest moment că nu am dori să vedem paşaportul de vaccinare ca o condiţie de intrare sau ieşire deoarece nu suntem siguri în acest stadiu că vaccinul previne transmiterea", a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris.

„Există toate celelalte întrebări, pe lângă problema discriminării împotriva persoanelor care nu se pot vaccina dintr-un motiv sau altul", a mai spus ea în cadrul unei conferinţe de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News

OMS urmează să evalueze pentru o posibilă autorizare de urgenţă vaccinurile chinezeşti împotriva COVID-19 Sinopharm şi Sinovac la sfârşitul lunii aprilie, cu aproximaţie, întrucât are nevoie de informaţii suplimentare”, a mai spus oficialul OMS.

Se conturează o criză de vaccin la nivel mondial

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut luna trecută ţărilor care dispun de provizii în exces de vaccinuri anti-COVID19 să doneze de urgenţă 10 milioane de doze către mecanismul COVAX, condus de OMS împreună cu Alianţa pentru Vaccinuri (GAVI).

Decizia Indiei de a suspenda temporar toate exporturile masive de vaccin anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca şi fabricat local de Serum Institute of India (SII), cel mai mare producător de vaccinuri din lume, pentru a răspunde cererii interne în contextul creşterii numărului de infectări, a afectat şi livrările către mecanismul global COVAX, notează Reuters, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană se află în urma SUA din punctul de vedere al administrării vaccinului. SUA, cu cele 50 de state, se descurcă de trei ori mai bine decât Uniunea Europeană, cu cele 27 de state membre, arată un bilanț făcut de AFP.

În timp ce 11,7% din populaţia UE este la primă doză de vaccin, procentul în cazul SUA se ridică la 30%.