Cristian Terheș și-a lansat candidatura la prezidențiale. Ce spune despre separarea de AUR
- Iulia Moraru
- 1 septembrie 2024, 22:28
București. Cristian Terheș și-a lansat duminică candidatura la alegerile prezidențiale, începutul evenimentului fiind marcat de recitarea rugăciunii „Tatăl nostru” alături de participanți. În cadrul discursului său, Terheș a abordat și subiectul separării sale de AUR, partidul pe listele căruia a fost ales europarlamentar.
Deși nu era membru al AUR, Terheș a fost primul pe lista acestui partid la alegerile europarlamentare, în calitate de președinte al Partidului Național Conservator Român, condus de George Simion.
În aceeași perioadă, Claudiu Târziu, fost co-președinte al AUR alături de Simion, a ocupat locul secund pe lista pentru europarlamentare.
Cristian Terheș și-a lansat candidatura la alegerile prezidențiale
Referindu-se la tipul de președinte pe care, în opinia sa, România ar avea nevoie, Cristian Terheș, care este preot de profesie, a declarat:
„Oile au nevoie de un păstor care să știe unde să le conducă”, a spus eurodeputatul.
De asemenea, în discursurile invitaților au fost incluse multiple referiri la Biblie, religie și Dumnezeu.
„Aceste alegeri trasează direcția viitoare a României: spre Est sau spre Vest. Spre Rusia si China sau spre Europa și Statele Unite. Spre totalitarism sau spre libertate și progres.
Rezultatul acestor alegeri este crucial pentru destinul a milioane de romani, de aceea, este imperativ ca aceștia să iasă într-un număr cât mai mare la vot și să decidă asupra propriului viitor”, a mai declarat Cristian Terheș.
Explicația europarlamentarului despre ruptura de AUR
Eurodeputatul a vorbit și despre alianța cu partidul lui George Simion și de ce s-a ajuns la ruptura dintre ei.
Cristian Terheș a explicat pentru G4Media că ruptura de Simion, după ce a deschis lista partidului extremist AUR, nu a implicat candidatura sa pe listele partidului, ci într-o alianță care „s-a desființat după publicarea rezultatelor în Monitorul Oficial”.
Cristian Terheș a clarificat că nu a fost candidat din partea AUR, ci din partea unei alianțe formate din trei partide: AUR, PNCR și Partidul Republican.
El a adăugat că PNCR a participat separat la alegerile locale față de AUR și a subliniat că este normal ca PNCR, alături de celelalte partide partenere, să ia deciziile necesare pentru a obține accesul în Parlamentul României.
Terheș a adăugat că, într-o posibilă alianță cu partidul lui George Simion pentru alegerile parlamentare, ar solicita ca AUR să cedeze PNCR 30 sau 40 de locuri de parlamentari, considerând că o astfel de cerere ar fi nejustificată.
Partidul lui Cristian Terheș și AUR ar obține mi multe voturi separat, în alegeri
Europarlamentarul a menționat că, potrivit evaluărilor lor, PNCR și AUR ar câștiga mai multe voturi individual decât în cadrul unei alianțe, deoarece ele vizează segmente diferite de electorat.
„După cum v-am răspuns și anterior, eu nu am deschis lista AUR ca partid, ci lista Alianței AUR, o alianță electorală compusă din 3 partide: AUR, PNCR și Partidul Republican. Alianța AUR s-a dizolvat de drept după publicarea rezultatelor în Monitorul Oficial. La alegerile locale, PNCR a candidat separat de partidul AUR.
În contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale, este normal ca PNCR, împreună cu celelalte partide care i se alătură, să ia acele decizii pe care le consideră necesare pentru a accede în Parlamentul României. Pe de o parte, considerăm că avem forța pe cont propriu să intrăm în Parlament. Pe de altă parte, ar fi și injust să cerem de la AUR să cedeze 30-40 de locuri de parlamentari într-o alianță cu PNCR”, a mai declarat Cristian Terheș.