Cristian Terheș intră în cursa pentru Cotroceni din partea Partidului Național Conservator Român
- Iulia Moraru
- 31 august 2024, 15:54
România. Europarlamentarul Cristian Terheș și-a declarat intenția de a candida la Președinția României, reprezentând Partidul Național Conservator Român.
Ales în Parlamentul European pe listele AUR, acesta a adresat o scrisoare Comitetului Național de Conducere, exprimându-și intenția de a intra în alegeri.
Cristian Terheș anunță lansarea candidaturii pentru prezidențiale
„Având în vedere organizarea Comitetului Național de Conducere (CNC) al Partidului Național Conservator Român anterior congreselor de fuziune prin absorție ale partidelor Alternativa Dreaptă și Alianța Renașterea Națională, ce vor avea loc la data de 1 septembrie 2024,
Îmi înaintez prin prezenta propunerea de candidatură din partea Partidului Național Conservator Român pentru funcția de Președinte al României, propunere care să fie dezbătută la respectiva ședința CNC”, a transmis Cristian Terheș în scrisoare.
Eurodeputatul a subliniat că a decis să candideze din partea Partidului Național Conservator Român pentru funcția de Președinte al României deoarece, în contextul actual intern și extern, este esențial ca această funcție să fie ocupată de un președinte devotat națiunii române.
Cristian Terheș a accentuat că forța și unitatea națiunii române provin din rădăcinile sale adânci, din credința românilor și din valorile pe care aceștia le împărtășesc.
Eurodeputatul promite să se axeze pe nevoile oamenilor
Terheș a adăugat că istoria arată că atunci când din rândul națiunii române s-au ridicat lideri politici, culturali sau religioși care au crezut într-un ideal și și-au dedicat puterea și priceperea în slujba românilor și realizării acelui ideal, românii au prosperat atât spiritual, cât și material.
Înainte de unirea din 1859 și 1918, a existat ideea, iar apoi idealul de unire a românilor într-un stat care să le protejeze drepturile și libertățile, să-i reprezinte și în care să prospere, mai transmite Cristian Terheș.
„Azi, în 2024, suntem într-un moment istoric similar, când în jurul nostru au loc schimbări istorice complexe care ne vor afecta pentru generații.
Dacă nu vom face istorie, sau nu ne vom folosi de schimbările istorice în folosul nostru, vom fi doar parte din istoria făcută de alții chiar contra noastră”, a mai completat europarlamentarul.
Potrivit acestuia, puterea unui președinte se măsoară în funcție de cât de atent este la nevoile oamenilor, de respectarea Constituției și buna funcționare a autorităților publice, dar și de determinarea și dreptatea cu care abordează discuțiile cu alte state și reprezintă România.
Care sunt principalele obiective ale lui Cristian Terheș
Cristian Terheș mai afirmă că anii petrecuți în SUA l-au învățat ce înseamnă să acționezi cu determinare. În primul său mandat de europarlamentar, din 2019 până în 2024, a făcut față fără frică abuzurilor promovate de birocrația europeană și a apărat neîncetat interesele României.
„Ar fi o onoare pentru mine ca, în baza votului dumneavoastră, să candidez din partea Partidului Național Conservator Român pentru funcția de Președinte al României, poziție din care „să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propăşirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea și integritatea teritorială a României””, se mai arată în scrisoarea transmisă de Cristian Terheș pe Facebook.
Europarlamentarul a subliniat că obiectivul său ca viitor președinte al României este să transforme țara într-un loc respectat, sigur, prosper și puternic, care își împlinește destinul în Europa și în lume.
Totodată, și-a exprimat dorința ca, prin unitate, să aducă bunăstare în țară, astfel încât cei plecați să se întoarcă și cei rămași să nu mai plece.