Surse. Liderii PNL s-au încăierat. Scandal între Orban și Cîțu
- Andreea Vlad
- 22 martie 2021, 18:34
Premierul refuză unele numiri politice promise de președintele PNL. Surse apropiate PNL susțin că ar vorba de o acțiune premeditată a lui Orban.
Numirile din Guvern încaieră liderii PNL. Ședința conducerii PNL între premierul Florin Cîțu și actualul președinte Ludovic Orban s-a lăsat cu scântei, potrivit Digi 24. Tema ședinței o reprezintă numirile politice. Premierul Cîțu a fost din nou criticat că nu dă curs numirilor negociate de Orban cu liderii din teritorii. Însă Cîțu a transmis partidului destul de direct că unele propuneri nu se pot face.
Numirile din Guvern încaieră liderii PNL. Motivul zâzaniei: numirea noului șef al ANOFM, dar și alte posturi cheie
Potrivit surselor participante la discuții, premierului s-a reproșat că întârzie numirea unui nou șef al ANOFM, funcție negociată de actualul președinte PNL și promisă filialei PNL Maramureș. Liderul filialei, Ionel Bogdan, i-a cerut explicații premierului.
„Cîțu a explicat că nu poate face numirea pentru că actuala directoare, numită de Guvernul Orban, are mandat de 4 ani. Dacă o schimbă guvernul va pierde în instanță dacă este dat în judecată”, susțin sursele citate.
Și alte funcții de secretar de stat promise de Ludovic Orban, unde premierul nu a făcut încă numirile, sunt motiv de discordie. De exemplu, una dintre aceste funcții, din Ministerului Apărării, nu există întrucât nu a fost înființată, mai susțin sursele menționate
Alte propuneri nu îndeplinesc cele 3 criterii cerute de premier: fără penali în funcții publice, fără conflicte de interese și candidații să fie profesioniști.
Ipoteză surpriză: Orban a pus pe masa negocierilor funcții inexistente cu un scop ascuns
„Impresia este că Orban a pus pe masa negocierilor cu filialele, negocieri făcute fără Cîțu, mai multe funcții inexistente sau unde știa că nu pot fi făcute numiri. A făcut-o intenționat ca să îl pună într-o lumină proastă, în condițiile în care ar vrea să candideze la Congres”, mai spun surse din partid.
Acum o săptămână, liderul senatorilor PNL, Virgil Guran, un apropiat al Ludovic Orban, s-a plâns tot în ședința BEx de activitatea premierului Cîțu. Mai mult, Guran a acuzat că premierul ignoră problemele partidului și împiedică numirea pe funcții.
Orban: ”Am încredere că premierul va finaliza procedura de numire”
„Eu am convingerea că toți reprezentanții PNL vor fi desemnați în funcțiile de demnitate publică. Premierul face numiri în fiecare zi. Probabil face și evaluări personale. Am încredere că premierul va finaliza procedura de numire”, a declarat Orban, la finalul ședinței de săptămâna trecută.
Discuțiile din PNL au loc în contextul în care liberali vor alege în acest an noua conducere a partidului. Pentru funcția de președinte PNL va candida Ludovic Orban, însă Florin Cîțu nu a exclus o candidatură. De asemenea, și Rareș Bogdan a făcut unele aluzii publice că l-ar interesa funcția.
Mai multe filiale apropiate de actualul președinte PNL au anunțat că îl susțin pentru un nou mandate. Pe de altă parte, premierul a început o campanie internă înainte de a lua o decizie în privința candidaturii.
Sursa: Digi 24