Sfîrșitul competenței. Arhetip cu Octavian Hoandră

Sfîrșitul competenței. Arhetip cu Octavian HoandrăSursa: EVZ

Sfîrșitul competenței. „Expunerea la informatii in era tehnologiei alimenteaza un egalitarism intelectual narcisist si orientat greșit, care afectează negativ orice tip de dezbatere”.

Așa scrie Tom Nichols, în volumul său ”Sfîrșitul competenței - discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale”.

Ideea este că omul de rând care iși ia informațiile de pe internet ajunge să se creadă la fel de competent în toate domeniile. Toate opiniile, inclusiv cele mai idioate, sunt, astfel,luate în serios. Motivele explicate în volumul lui Nichols, cele ale  respingerii experților sunt: accesibilitatea internetului, apariția modelului ”satisfacției clientului” în cadrul studiilor superioare și transformarea industriei media intr-o mașină de divertisment non-stop.

În loc să formeze un public educat, diseminarea tot mai ”democratică” a informațiilor face ca mulți cetățeni  prost, sau eronat informați să nege adevărul și chiar instituțiile democratice riscând să devină victimele populismului.  M-am gândit, așadar la felul cum citim, fiecare dintre noi, informațiile care apar, pe teme esențiale, în spațiul public.

„Am încredere că, în perioada următoare, cadrul care reglementează activitatea justiției din România va redeveni unul predictibil, în acord cu standardele unui stat european. Pentru aceasta, sunt necesare dezbateri ample în Parlament, la care să participe nu doar reprezentanții profesiilor implicate în actul de justiție, ci și reprezentanți ai mediului universitar sau profesioniști din domeniul drepturilor omului. Îmi exprim speranța că, în urma acestui dialog, vor fi corectate intervențiile legislative controversate din ultimii ani și vor fi adoptate soluții adaptate noilor realități juridice și sociale”  - a declarat de curând președintele Johannis. Un lucru extraordinar.

V-aș propune, așadar, o ”cheie”, în care să citim o înșiruire de materiale de presă, la fel de recente, în legătură cu Justiția, acesată uriașă problemă observată (și) de primul om în stat. Politician, care a avut de suferit, ca și directorul SRI Eduard Hellwig, de pe urma mutilării justiției, de către Traian Băsescu și acoliții săi din magistratură și SRI. ”Liderul PNL, Klaus Iohannis, este considerat o victimă a sistemului”,  - considera europarlamentarul, PNL, pe atunci, Hellvig -,  ANI a fost activată de fiecare dată când Johannis s-a apropiat de o funcție importantă în România.”

***

Pentru prima oară în istorie, documentul prin care Churchill a vândut România lui Stalin va putea fi văzut, în toată ”splendoarea” lui.  Este vorba de celebrul „acord al procentajelor”, agreat de premierul britanic și dictatorul sovietic la Kremlin, în Octombrie 1944.

Potrivit The Telegraph,  hârtia a fost scrisă după o întâlnire nocturnă, alimentată cu mari cantități de whisky, băutura favorită a premierului britanic. „Amândoi băuseră destul de mult whisky. Încercau să ajungă la un acord de principiu asupra sferelor de influență de după război”, a spus custodele expoziție de la Arhivele Naționale britanice în cadrul căreia va fi expusă hârtia care a condamnat Europa de Est la comunism.  Un oficial britanic a spus mai târziu că documentul nu ar trebui să apară public, deoarece cifrele pot părea crude și insensibile. Cel mai probabil, Churchill știa și el asta.

Întâlnirea Churchill-Stalin a avut loc la 9 octombrie 1944. Premierul britanic este cel care a propus ca în România Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 90% influență, iar Marea Britanie 10%. El a împins hârtia spre Stalin, care a bifat și a dat-o înapoi lui Churchill. „Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia”, ar fi spus Churchill.

„Nu, păstrați-o”, ar fi răspuns Stalin. Foaia cu conținea înțelegerea dintre Est și Vest, cu România cap de listă, a fost păstrată deci de Churchill la sugestia lui Stalin, iar existența și cuprinsul său au fost dezvăluite în memoriile politicianului britanic.

„Cred că este important ca acest document să fie expus în public deoarece această mică bucată de hârtie are o mare însemnătate. Poate fi incredibil de importantă – soarta a milioane de oameni decisă printr-o iscălitură după o întâlnire amicală”, a continuat istoricul britanic.

***

În intervenția sa online de la conferința ZF Power Summit 21, Timmermans, celebru în România pentru amestecul său brutal în politica internă a țării și în sistemul de justiție, a transmis că industria cărbunelui nu are viitor în Europa.

***

Ministrul Justiţiei sfidează cadrul constituţional prin angrenarea reprezentanţilor altor state într-un proces eminamente intern, prezentând distorsionat realităţi din domeniul justiţiei în unicul scop de a obţine susţinere politică pentru proiectele de modificare a legilor justiţiei. Maniera netrasparentă a discuţiilor purtate, furnizarea trunchiată a informaţiilor sunt singurele explicaţii pentru concluziile prezentate de aceştia”.

Judecătorul CSM Gabriela Baltag a afirmat că Stelian Ion „nesocoteşte voinţa sistemului judiciar, dar se laudă cu ce doresc alţii”. Judecătoarea Gabriela Baltag a propus în şedinţa de joi să se adopte o poziţie instituţională împotriva implicării ambasadelor în justiţia din România. În acest context, judecătoarea CSM a criticat atitudinea ministrului Justiţiei faţă de aceste nereguli pe care Constituţia nu le permite.

„Aş vrea ca Secţia pentru judecători să adopte o hotărâre cu privire la aceste intruziuni diplomatice în afacerile interne ale României pe segmentul justiţiei. Mi se pare chiar un atentat la independenţa şi suveranitatea României. Mă uit în Constituţie şi văd că voi avem o obligaţie importantă, aceea de fidelitate faţă de statul român şi trebuie să arătăm care sunt neregulile.

Aceleaşi aspete de agresiune legislativă se petrec şi astăzi. Cu acordul ministrului Justiţiei, care e chiar bucuros. Mi se pare foarte grav. Mă întreb dacă diplomaţii noştri îşi pot permite asemenea comportamente în alte state. Propun să luăm astăzi o poziţie publică. Toată luna februarie am asistat la genul acesta de comunicate, de poziţii publice. Ministrul Justiţiei nesocoteşte voinţa sistemului judiciar, dar se laudă cu ce doresc alţii.

Nu e vorba de niciun parteneriat strategic aici. Ştim şi noi ce conţine acest parteneriat. Aici e vorba despre sistemul judiciar. Mai rămâne să ne spună ambasadele şi ce hotărâri să adoptăm”, a afirmat Judecătoarea CSM, Gabriela Baltag. Au fost puse pe tapet și ”prioritățile” așa-zisului ministru: anume, ce spune Secţia pentru procurori şi DNA. Sunt cele două linii directoare care îi conduc întreaga activitate la Ministerul Justiţiei”, a afirmat judecătoarea Simona Marcu, fost preşedinte CSM.

***

Frederic al II-lea, regele Prusiei (1712–1786), voia să-şi mărească parcul castelului său de la Sans-Souci. Pe locul însă unde suveranul intenţiona să-şi extindă grădină se afla o moară. Frederic l-a chemat pe morar şi i-a propus să i-o cumpere. Morarul n-a vrut să i-o vândă. Şi atunci regele l-a avertizat că i-o poate lua cu forţa. La care morarul i-a răspuns cu o dulce naivitate: „Da, dacă n-ar mai exista judecători la Berlin”.

***

Revoltă în justiție. La adresa ministrului Justiției au venit critici din partea Secției pentru judecători a CSM și judecătoarelor Adriana Stoicescu și Adina Daria Lupea. Acum, un mesaj i-a fost transmis lui Stelian Ion și de judecătoarea Mădălina Afrasinie de la Tribunalul București. Aceasta recunoaște că începe să se teamă pentru soarta justițiabililor. În condițiile în care a revenit modă parteneriatelor cu procurorii, în paralel cu acțiuni care anunță instaurarea dictaturii pas cu pas.

Mesajul judecătoarei către ministrul Justiției „Stați liniștit! Judecătorii din România nu au nevoie de susținerea unui om care a ajuns în funcție în urmă unui troc politic!

Și încă ceva: nu puteți să ne susțineți (și dacă ați vrea), pentru că nu ne înțelegeți, dar mai ales pentru că nu acceptați faptul că mai sunt judecători în România! Sunt judecător și încep să mă tem – gânduri printre rânduri. Când un ministru, care este cunoscut în Republica că fiind ‘omul cu boxele’, declara că este partenerul unui instituții în privința căreia CSM a subliniat nenumărate neajunsuri (că să fiu elegantă în exprimare) eu, judecătorul de scaun, încep să mă tem!

Nu de altă, dar magistratură a mai cunoscut asemenea parteneriate și încă repara stricăciunile făcute de acestea și de partenerii ‘strategici’! Da, încep să mă tem, dar nu pentru mine, ci pentru cei care își pun viață, afacerea în mâinile mele! Pentru că ei nu vor mai fi apărați!

***

Judecătorul Ion Tudoran este urmărit penal pentru infracțiunile de abuz în serviciu și represiune nedreaptă în legătură cu felul în care a soluționat și motivat sentința din dosarul Băneasa. Intenţiile judecătorului de a se îmbogăti inainte de pensionare l-au vizat şi pe milionarul Puiu Popoviciu. Magistratul care a judecat dosarul Băneasa ar fi dorit să primească 10 milionae de euro.

Corneliu Bogdan Ion-Tudoran – ”celebrul” magistrat care după ce a dat sentinţa de 9 ani de detenţie cu executare pentru Puiu Popoviciu (ulterior redusă de Înalta Curte la şapte ani) a demisionat şi a ajuns să fie cercetat de SIIJ pentru represiune nedreaptă şi abuz în serviciu in dosarul Baneasa după ce s-a sustras mai mult timp cercetărilor, internându-se la Psihiatrie în diverse spitale şi clinici de specialitate.

Tot Ion-Tudoran este judecătorul care a judecat şi latura civilă în dosarul „Băneasa” şi a decis confiscarea celor peste 220 de hectare ale Băneasa Investments, decizie ulterior anulată de Înalta Curte, care a trimis dosarul la rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

***

Interesante dezvăluiri apărute în presă, potrivit cărora Agenția Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ), la care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, la care el lucra între 2009-2012, ar fi o “agentură” de spionaj. Deși jurnaliștii de la Criticii.ro au solicitat Biroului de Presă al Primăriei Timișoara răspunsuri clare, la întrebări precise, legate de presupusa sa colaborare cu Bundesnachrichtendienst (BND), agenția de informații externe a Germaniei, însărcinații cu relațiile publice au transmis că cererile încalcă GDPR (datele cu caracter personal).

***

Toate aceste materiale de mai sus, în afară de povestirea cu Judecătorii din Berlin, sunt extrase din ceea ce s-a făcut public în presă, în cursul ultimelor zece zile.

„Poate că suntem proști cu toții” - spune Nichols -, poate că falia intelectuală dintre elitele educate și mase e atât de mare astăzi, încât ele nu mai pot comunica decît sub forma unor schimburi de replici reciproc disprețuitoare. (…) Sau, poate că una din părți, sau ambele, dau dovadă de prostie. Nimănui nu-i place să fie numit prost. E un cuvânt dur, critic, care implică nu numai lipsa inteligenței, ci și o ignoranță intenționată, care reprezintă aproape un eșec moral. Căci, pe cei cu care nu ești de acord, conchide autorul, îi poți numi greșit informați, incorecți, le poți spune că greșesc, sau aproape orice altceva. Dar nu îi numi proști”.​

Ne puteți urmări și pe Google News