Primele concluzii în cazul Onești. Negociatorul avea zi liberă. Momentul cand au fost injunghiate victimele

Primele concluzii în cazul Onești. Negociatorul avea zi liberă. Momentul cand au fost injunghiate victimele

Negociatorul din cadrul Poliției Bacău a ajuns mai tîrziu la incidentul de la Onești din cauză că era în ziua sa liberă. Polițiștii au tras primele concluzii după intervenția eșuată de luni.

Primele concluzii în cazul Onești.

Negociatorul din cadrul Poliției Bacău a ajuns mai tîrziu la crima de la Onești din cauză că era în ziua sa liberă. Reprezentanții Poliției au susținut o declarație de presă în care au anunțat primele concluzii ale verificărilor de la Onești. Doi muncitori au fost sechestrați și au fost uciși de un bărbat.

Informația a fost prezentată de comisarul șef de poliție Gheorghe Cristian, din cadrul Direcției de investigații criminale. El a precizat că la nivelul IPJ Bacău activează doi negociatori. În ziua de luni, unul dintre aceștia era în concediu, iar al doilea în ziua sa liberă și a fost chemat de acasă. Așa se explică de ce discuțiile cu autorul luării de ostatici au început cu întârziere.

Comisarul Gheorghe Cristian a prezentat filmul evenimentelor, așa cum a fost el înregistrat de poliție.

Potrivit spuselor sale, primul apel prin serviciul 112 a fost transmis la ora 11.47. Un bărbat a sunat și a spus că are o problemă legată de un litigiu. Acesta a amenințat că va folosi un cuțit. Între timp apelul s-a întrerupt, dar operatorul l-a transferat către polițiștii din teren.

Prima echipă a ajuns la 11.52, la cinci minute după apel.

La 11 55 s-a dispus constituirea unei grupe operative din 17 polițiști din cadrul poliției, un negociator și o echipă de intervenție. A fost informat și procurorul de la Parchetul Onești.

Adjunctul poliției din Onești a intervenit

La fața locului au mai ajuns și adjunctul șefului poliției Onești. Acesta a inițiat o primă discuție cu agresorul, dat fiind că îl cunoștea. Adjunctul șefului Poliției din Onești i-a promis că îi va aduce o hotărâre judecătorească definitivă.

La ora 13.53 a ajuns și echipa SIAS împreună cu negociatorul. Acesta se afla în ziua sa liberă și a fost chemat de acasă, la serviciu.

La ora 14.01 a fost solicitat sprijinul ISU Bacău. A ajuns un echipaj SMURD ambulanță și o scară.

La ora 14.02 au fost inițiate discuțiile cu agresorul.

Polițiștii au relatat că au contactat-o și pe soția agresorului, însă aceasta a refuzat să colaboreze. Ea a spus că își susține soțul în toate acțiunile.

Ulterior, agresorul a sunat, din nou, la 112 și a solicitat ori actul de proprietate al apartamentului, ori suma de 300.000 de euro.

În jurul orei 16.00, agresorul a sunat din nou la 112 și a cerut să discute cu alte persoane mai importante, dat fiind că nu se înțelege cu poliția

Momentul cand au fost injunghiate victimele

Alexandru Scurtu, șeful SIAS a spus că la 16.55 s-a întâmplat ceva în apartament. Deși situația părea sub control și mergea spre un deznodământ non-violent. Se pare că agresorul a fost atacat de una dintre victime, iar acesta a început să lovească cu cuțitul.

Echipele de intervenție au acționat imediat ce s-au auzit zgomote și țipete din interior.

A fost spartă ușa și s-a folosit armanentul. Mai întâi au fost folosite muniții neletale, iar mai apoi gloanțe letale.

IGPR anunță o anchetă în caz

Adjunctul IGPR a precizat că intervenția de la Onești va fi analizată, iar la final vor fi trase concluziile:

„Ne aflăm într-o situație în care avem două vieți pierdute. Analizăm modul de intervenție, iar la final vom întocmi un raport cu propuneri și măsuri. Nu mă pot antepronunța, însă vă asigur că cei ce au greșit vor plăti. Pentru că vorbim de pierderea a două vieți omenești”.

Ne puteți urmări și pe Google News