Autoturism lovit de tren. O femeie și un copil au fost răniți

Autoturism lovit de tren. O femeie și un copil au fost răniți

Autorurism lovit de tren. O femeie şi un copil de un an au fost răniţi, sâmbătă seara, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, pe raza localităţii Dudeştii Noi din Județul Timiș.

Autoturism lovit de tren. „Şoferul conducea autoturismul pe DC 46, iar la trecerea la nivel fără bariere nu a respectat semnalul Stop, intrând în coliziune cu un automotor care circula pe ruta Sânnicolau Mare - Timişoara. În urma impactului au rezultat două victime, respectiv o femeie de 26 de ani şi un copil de un an. Pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Alexandra Petrovici.

 Potrivit ISU Timiş, în tren se aflau 15 persoane care nu au necesitat îngrijiri medicale.

Femeia a rămas blocată în autoturism

În urma impactului, femeia a rămas blocată în autoturism. Aceasta a fost extrasă de urgenţă şi predată în stare de conştienţă unui echipaj medical SAJ. Victima şi minorul au fost transportaţi la spital, au precizat reprezentanţii ISU Timiş.

La faţa locului s-au deplasat 13 pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare. Două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ şi echipaje de poliţie.

„În accident a fost implicat un automotor care asigură relaţia Sânnicolau Mare - Timişoara, în care se aflau 15 persoane care nu au necesitat îngrijiri medicale şi un autoturism în care se aflau doi adulţi şi un copil. În urma impactului, o vicitimă de sex feminin a rămas blocată în autoturism. Aceasta a fost extrasă de urgenţă şi predată unui echipaj medical SAJ în stare de conştientă. Victima de sex feminin şi minorul au fost transportaţi la spital”, transmite ISU Timiş, potrivit Agerpres.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, iar circulaţia feriviară în zonă este întreruptă.

Accident și în Județul Constanța

Două persoane au fost rănite, sâmbătă seară, în urma unui accident rutier petrecut la intrare în Murfatlar în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit reprezentanților ISU „Dobrogea”, la fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere pentru asigurare masuri PSI, plus alte două autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma accidentului, două persoane au suferit politraumatisme și au fost transportate la spital. O a treia persoană, rănită ușor, a refuzat să fie dusă la o unitate sanitară.

 

Ne puteți urmări și pe Google News