Joe Biden: „Xi Jinping nu are vână democrată în el"

Joe Biden: „Xi Jinping nu are vână democrată în el"

Joe Biden a dat un semnal ferm că dorește să reconfigureze politica SUA-China odată cu plecarea administrației Trump.

Urmează marea resetare SUA-China? Președintele ales Joe Biden a dat semnalul că dorește să reseteze politica SUA-China odată cu plecarea administrației Trump. Democratul a declarat că cele două națiuni pot evita un conflict și se pot concentra pe „regulile jocului". Asta în pofida faptului că președintele Xi Jinping „nu are vână democrată în el".

Președintele american a precizat că nu dorește ca aserțiunea sa să fie percepută ca o critică. De la instalarea la Casa Albă, Biden a făcut presiuni asupra Chinei în problema Hong Kong-ului, a Tibetului și a uigurilor de la frontiera de vest.

Urmează marea resetare SUA-China? Biden speră la un tipar de cooperare mai bun

Noul lider american a estimat, într-un interviu pentru CBS, că Xi nu este un democrat. Președintele chinez și-a consolidat puterea din 2018, când congresul Partidului Comunist l-a desemnat președinte pe viață. Biden speră totuși ca cele două națiuni să intre pe un tipar de cooperare mai bun, în contextul rivalității comerciale și a ambiției Chinei de putere globală direct concurentă.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Este un om strălucit. Este foarte dur. Însă nu are – și nu vreau să sune ca o critică, este realitate, nu are acea mică vână democrată în el. Însă problema se pune, și i-am transmis asta, că nu este nevoie să avem un conflict. Va fi totuși o competiție extremă, dar nu în felul lui Trump. Trebuie să ne concentrăm pe regulile internaționale ale jocului", a declarat președintele.

Biden a explicat, de asemenea, de ce nu și-a apelat încă omologul chinez. El l-a întâlnit pe Jiping de numeroase ori în timpul mandatului de vicepreședinte din vremea administrației Obama. Biden a deținut și portofoliul Comitetului de Relații Externe al Senatului. Totuși, Jinping a dat unele semnale în direcția cooperării, a sugerat președintele american.

Biden: „Am petrecut mai mult timp cu Xi Jinping decât cu orice alt lider mondial"

„Nu am avut ocazia să vorbesc cu el încă. Nu există niciun motiv să nu îl sun. Probabil că am petrecut mai mult timp cu Xi Jinping decât cu orice alt lider mondial. Am avut 24 sau 25 de întâlniri private cu el când am fost vicepreședinte. Am făcut 17000 de mile alături de el. Îl cunosc destul de bine".

Comentariile lui Biden fac parte dintr-un efort de a face mai previzibile și, se speră, mai cooperante relațiile dintre SUA și China. În vremea lui Donald Trump, conflictele comerciale, precum și cel legat de pandemie au atins un vârf critic. Președintele Trump a fost vehement la adresa Chinei, blamând-o frecvent pentru 'virusul chinezesc'. Abordarea sa radicală a întreținut și războiul comercial, care s-a mai calmat după acordul bilateral Phase One. Totuși, oficialii americani au continuat să blameze China pentru practici comerciale neloiale.