Anamaria Prodan, atac la Becali: „Un liliputan de 1.30 metri. Se vede că a trăit cu oile!”
- Mihnea Talau
- 31 ianuarie 2021, 14:20
Anamaria Prodan și Gigi Becali au ajuns din buni prieteni, dușmani de moarte. Conflictul escaladează pe zi ce trece, după ce Ioan Becali a „driblat-o” pe impresară, intermediind transferul lui Dennis Man la Parma.
Anamaria Prodan atac la Becali. Mai mult, Gigi Becali a decis ca niciun jucător de FCSB să nu mai fie reprezentați de Anamaria Prodan. Răspunsul Anamariei Prodan a fost unul rapid și dur, din care nu au lipsit jignirile.
„M-am jucat cu mintea lui”
„Să bage mâna în buzunar și să plătească în momentul în care jucătorii rup contractele cu mine! Să plătească, dacă e atât de blindat cu banii! Se roagă de mine să spun la televizor cât de bogat e el. Îi place și spune «Ce i-ai zis, i-ai omorât pe toți!». E penibil.
Eu m-am distrat cu Gigi Becali 5 ani, eu şi prietenii cu care am fost la palat ne distram pe seama lui. Ne-am jucat cu mintea lui. Eu m-am jucat cu creierul lui Gigi Becali. Eu puneam pariuri cu prietenii mei că el va spune ce îi zic eu şi el asta a făcut”, a declarat Anamaria Prodan.
Atacul din care nu au lipsit jignirile
„Cine este Becali? Un liliputan de 1.30 metri căruia noi, societatea, i-am permis tot circul ăsta. Am râs şi am făcut haz de circul ăsta până când omul a crezut că este cineva. Ce exemplu să dea omul ăsta?
Comisiile nu se autosesizează?! Mă face în toate felurile.... Are probleme foarte mari! Omul se vede că a trăit cu oile, pe câmp. Poate să se îmbrace în cele mai scumpe haine, că face brânza în haine scumpe şi se șterge pe piept. Am tăcut de dragul jucătorilor, am încercat.
El îşi bagă pixul în ochi când scrie. Voi aţi văzut vreodată cum scrie Gigi Becali? Săracul, e agramat! Nu ştie cum se ţine pixul în mână, nu mai zic de stilou. Îi rupe peniţa, e armă albă în mâna lui. Omul când scrie, nu are liniuțe, nu are punctuație, toate cuvintele sunt legate. Trebuie să faci eforturi uriașe ca să citești un mesaj pe care îl dă. Becali când mă vede pe mine se pune pe canapeluță de la palat şi stă şi mă admiră 40 de minute până îi zic eu «Patroane, trezeşte-te!».
El se preface foarte bine. Spune «Eu ajut, tată, eu fac». Tot ajutorul ăsta este doar când sunt camerele video. Când pleacă de la palat camerele, începe şi îi înjură pe toţi, dă cu piciorul în ei. Ăsta este Gigi Becali. Toată lumea îl ştie. Copiilor lui le este ruşine. Uite ce nevastă fină are. Aţi văzut-o să iasă cu el sau să îl bage în seamă? Se face de râs cu un asemenea specimen. Omul e primitiv, nu ai ce să-i faci»”, a conchis Anamaria, potrivit gsp.ro.