Întoarcerea armelor la 23 august 1944 nu este prima trădare pe care au acuzat-o conducătorii germani din partea țării noastre. Astfel de acuzații la adresa românilor au mai fost proferate și în primul război mondial.

Istoria secretă. Germanii au condamnat cu vehemență intrarea României în război alături de Antantă împotriva Puterilor Centrale.

Iată ce spunea cancelarul german Theobald von Bethmann- Hollweg : „Răposatul rege (Carol I n.r.) considera un sofism obiecția potrivit căreia România nu a fost informată și consultată cu privire la acțiunea austro-ungară în ceea ce privește Serbia (declararea războiului n.r.).

Dar, când a avut loc ședința de decizie a Consiliului Coroanei, bătrânul rege nu a reușit (să se impună n.r.) în fața Guvernului. Prim ministrul, în ciuda obligațiilor tratatului, simpatiza cu Puterile Antantei.

La scurt timp, regele a murit ca urmare a emoțiilor cauzate de faptul că România era o trădătoare a aliaților ei.

Politica românească era acum ghidată de premierul Brătianu, care a încercat să obțină câștiguri, fără a face mari sacrificii, în detrimentul părții care ar fi înfrântă în război.

Vești fabuloase pentru Trump! I se mărește familia!

Ideea principală a fost să descopere la timp care parte urma să obțină victoria finală, pentru a nu ajunge prea târziu. Cu toate acestea, în primul an de război, probabil după căderea lui Lemberg, premierul Brătianu, fără să-și anunțe suveranul, a încheiat un tratat de neutralitate cu Rusia.

Plata trădării

După căderea lui Przemysl, a crezut că a sosit momentul să ajungă la o înțelegere cu privire la plata trădării sale asemănătoare cu cea a lui Iuda.

Dar negocierile nu au reușit. Rusia a dorit să-și sporească vastul imperiu prin luarea Bucovinei, în timp ce România nu numai că nrâvnea la aceeași Bucovină, ci și la tot teritoriul maghiar până la Tisa”.

Istoria secretă a unei alianțe.  Cuvintele extrem de dure la adresa guvernului român fac referire la obligațiile asumate de România prin acordul secret cu Austro-Ungaria. Aceasta a fost încheiat pe 18 octombrie 1883. Pe el și-au pus semnătura și reprezentanții Germaniei pe 30 octombrie 1883. Actul avea să fie reînnoit în preajma primei conflagrații mondiale .

În ce măsură aveau dreptate germanii să vorbească de o trădare, nu putem afla decât studiind atât conjunctura internațională în care fusese semnat acordul, cât și prevederile lui,

Forțați de împrejurări

Obținerea independenței țării după războiul ruso-româno-turc din 1877- 1878 nu a fost un proces deloc ușor. Congresul de la Berlin a condiţionat această recunoaștere de modificarea art. 7 din Constituţie,

Mai mult, poziţia de forţă adoptată de Imperiul ţarist față de România, după încheierii ostilităţilor cu otomanii, a șocat în clasa politică românească.

Fabulosul palat al lui Putin. Navalnîi îi dă lovitura Țarului

S-a început căutarea febrilă a unui aliat contra țarismului. De ce au preferat românii o alință cu Germania și Austro-Ungaria, în ciuda puternicelor sentimente filo-franceze ale societății? Explicația vine de la Ministrul italian la Bucureşti, contele Giuseppe Tornielli-Brusati.

Iată ce scria aristocratul italian în primăvara anului 1880! „În Principatele Unite fu predominantă influenţa occidentală pe care partidul [pro]francez o ţinea în mare cinste. Dispărută, însă, această influenţă şi deocamdată nereconstituită, toţi cei care căutau o bază pentru politica antirusă, au devenit (pro n.r) austrieci”.

Nici relațiile cu Austro-Ungaria nu erau mai bune

Într-adevăr, aflată încă sub șocul înfrângerii din războiul cu Prusia (1870-1871) și izolată pe plan internațional ca urmare a manevrelor diplomației germane, Franța nu putea fi o opțiune pentru politicienii români care se temeau de expansionismul rusesc. Mai mult, guvernul francez fusese printre ultimele care au recunoscut independența , iar comerțul dintre cele două țări nu excela.

Nici relațiile cu Austro-Ungaria nu erau mai bune. După 1867, monarhia bicefală trecuse în Transilvania la o politică de deznaționalizare forțată a românilor.