Salvini se întoarce: Criza din Italia este o pomană politică pentru Dreapta
- Adrian Pătrușcă
- 18 ianuarie 2021, 13:14
Italia a intrat într-o criză politică, suprapusă peste o criză sanitară și alta economică. Iată o descifrare a jocurilor din Cizmă.
Salvini se întoarce, după ce Renzi l-a înjunghiat pe la spate pe Conte.
Un interviu clarificator cu politologul francez Christophe Bouillaud, expert în politica din Italia, pentru Le Figaro.
Odată cu demisia miniștrilor formațiunii Italia Viva, a fostului premier, Matteo Renzi, prim-ministrul actual, Giuseppe Conte, pierde majoritatea parlamentară în Italia. Cum s-a ajuns la această criză politică?
Este în primul rând dorința, evident irezistibilă, a lui Matteo Renzi de a se răzbuna pe cele două partide care l-au împiedicat până acum să fie marele lider al reînnoirii Italiei, așa cum a pretins că este.
Prin decizia de a-și retrage miniștrii pune în dificultate celelalte două mari partide aliate la guvernare din toamna lui 2019. Este vorba de Partidul Democrat (PD) și de Mișcarea 5 Stele (M5S).
PD nu este altul decât fostul partid al lui Renzi, al cărui „șef charismatic” a fost din 2013 în 2017. El reușise să îl transforme în „Partidul lui Renzi”, „PDR”, cum mai era numit. Din această formațiune, el a reușit să facă un „partid personal”, legat exclusiv de imaginea personală și opțiunile sale politice.
Or, în decembrie 2016, a avut loc un referendum privind reforma constituțională la inițiativa lui Renzi. Acesta dorea o întărire a guvernului și o slăbire a forței regiunilor. Referendumul a fost un eșec usturător pentru Renzi. Cauzat mai ales de antipatia italienilor față de persoana premierului.
În urma acestuia, a fost nevoit să plece de la conducerea PD, lăsând funcția de premier unuia dintre aliați.
În 2018, când s-au alcătuit listele electorale, el și-a folosit influența pe care o mai avea pentru a plasa câțiva apropiați.
„Partidul personal”
În toamna lui 2019, pe fondul respingerii comportamentului său autoritarist de către PD, Renzi a provocat ruptura. El a creat un partid „100% personal”, Italia Viva.