Navalnîi, reținut de poliție la Moscova. Susținătorii lui, de asemenea arestați!

Navalnîi, reținut de poliție la Moscova. Susținătorii lui, de asemenea arestați!

UPDATE. Susținătorii opozantul rus Alexei Navalnîi veniți să-l întâmpine la aeroport au fost luați pe sus de poliție. După aterizare, opozantul otrăvit de oamenii lui Putin a fost reținut, imediat după controlul pașaportului de la aeroportul Șeremetievo.

UPDATE: 19.35: Avionul în care se află Alexei Navalnîi a aterizat pe Aeroportul Șeremetievo, aflat la nord de Moscova.

Inițial, aeronava era așteptată pe Aeroportul Vnukovo. Aeroportul Vnukovo a anunțat că avionul cu Navalnî la bord a fost deviat către aeroportul Șeremetievo.

Pobeda Airlines a declarat pentru Dozdh TV că trei dintre zborurile lor au fost deviate din „motive tehnice”.

Mai mulți susținători ai principalului adversar al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, au fost arestați duminică de poliție pe aeroportul Vnukovo din Moscova.

Alexei Navalnîi a ajuns în capitala Rusiei, după ce a decolat dumincă după-amiază din Berlin.

„Liubov Sobol, Ruslan Chaveddinov, Ilia Pakhomov, avocatul Alexei Molokoïedov, asistentul lui Navalnîi,  Ilia Pakhomov, directorul de campanie Anastasia Kadetova și Konstantin Kotov au fost arestați”, a declarat pe Twitter Ivan Zhdanov, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Navalnîi.

Toți oamenii lui Navalnîi

Un videoclip difuzat de media opoziției MBKh Media arată poliția escortând câteva persoane, inclusiv pe Lioubov Sobol, o figură în creștere a opoziției ruse. Ea a fost arestată  deja în urmă cu câteva săptămâni.

Ruslan Chaveddinov este un colaborator al lui Alexei Navalnîi despre care se știe că a fost trimis cu forța în 2019 pentru a-și face serviciul militar obligatoriu în Arctica. Măsura a fost luată în urma unei percheziții care viza organizația lui Navalnîi.

Konstantin Kotov este, de asemenea, un cunoscut activist rus de opoziție. El a fost eliberat în decembrie după ce a executat o pedeapsă dură de un an și jumătate de închisoare. Pentru, potrivit autorităților,  „încălcare repetată” a regulilor de organizare a protestelor.

Ziarul de opoziție Novaya Gazeta a raportat, de asemenea, arestarea corespondentului ei pe aeroportul din Moscova. Unde avionul în care se află Navalnîi urmează să aterizeze în curând, scrie Tribune de Geneve.

Cătușele pentru Navalnîi sunt pregătite

Potrivit MBKh Media, zece persoane au fost arestate înainte de aterizarea lui Navalnîi la Moscova. El riscă, de asemenea, să fie arestat imediat după aterizare, la ordinul justiției ruse.

Autoritățile ruse au avertizat împotriva participării la orice „eveniment public” neautorizat desfășurat pe aeroportul din Vnukovo.

La aeroport se află aproximativ 200 de susținători ai lui Alexei Navalnîi dar și unități de poliție anti-revoltă.

Avionul în care se află Navalnîi și soția sa, Iulia, a decolat la puțin timp după orele 15.00 din capitala Germaniei.

 

Foto: Twitter