Valeriu Stoica indică punctele de eroare. Ce a greșit PNL în negocierile pentru guvern

Valeriu Stoica indică punctele de eroare. Ce a greșit PNL în negocierile pentru guvernSursa foto: EVZ

Fostul președinte PNL și ministru al Justiției, Valeriu Stoica a explicat ce eroare a făcut PNL la negocierile cu Alianța USR Plus și UDMR și de ce a ajuns să piardă toate portofoliile importante din guvern

Fostul președinte al PNL, Valeriu Stoica, a explicat ce eroare au făcut liberalii în procesul de negociere cu USR-PLUS și UDMR.

Valeriu Stoica a arătat de ce a pierdut PNL aproape toate ministerele importante la discuțiile pentru stabilirea formulei guvernamentale. În primul rând, liberalii nu au avut cea mai bună strategie de negociere și de aceea nu au obținut rezultatele așteptate. Valeriu Stoica a explicat, pentru Spot Media, unde a greșit echipa de negociere a PNL.

„PNL nu a avut cea mai bună strategie de negociere. Nu a fost suficient de discret în ceea ce-și propune. Absența discreției a făcut ca toată lumea, inclusiv partenerii de negociere să înțeleagă ce își dorește PNL.  Punctul de negociere la care partidul nu a fost dispus să renunțe a fost președinția Camerei deputaților pentru pentru Ludovic Orban”, a explicat Valeriu Stoica.

Evoluția relației dintre Orban și Cîțu

Valeriu Stoica a precizat că actualul lider al PNL, Ludovic Orban, merita această funcție. Cu atât mai mult, cu cât a făcut un sacrificiu important și a renunțat la poziția de premier. El a mai arătat că în situațiile, precum cea prezentă, când președintele partidului nu este și prim-ministru, pot apărea fricțiuni.

„Când prim-ministrul nu este președintele partidului, apar fricțiuni inevitabile. Poate că aici vor fi mai puțin intense pentru că Florin Cîțu îi este loial lui Ludovic Orban. Așa l-am perceput până acum. Dar nu știm ce va fi pe viitor pentru că oamenii se mai schimbă”, a mai spus Valeriu Stoica.

În opinia sa, aproape sigur vor apărea divergențe între președintele PNL și premier cu privire la guvernare. Acestea, a spus Valeriu Stoica, sunt inevitabile.

Valeriu Stoica prezintă a doua eroare

A doua eroare în abordarea negocierilor, potrivit lui Valeriu Stoica, a fost lipsa de implicare a organizațiilor județene. Fostul președinte PNL a spus că antrenarea centrelor de putere locală ale partidului în discuții ar fi dus la evitarea nemulțumirilor ulterioare. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat reprezintă o greșeală a actualei conduceri.

„A doua eroare a fost aceea că nu s-a găsit o formula de antrenare în negociere, discretă, a centrelor de putere din partid, a organizațiilor județene. De aceea sunt foarte mari nemulțumiri la baza partidului, iar mulți cred că au fost sacrificați”, a explicat Stoica.

Pe de altă parte, nu toate nemulțumirile sunt justificate. PNL nu guvernează singur și nu mai deține toate funcțiile. Chiar și așa, Ludovic Orban nu a reușit să gestioneze foarte bine relația cu baza partidului.

„Este evident că după ce ai avut tot guvernul, toate pozițiile de miniștri, secretari de stat și prefecți, iar peste noapte trebuie să dai jumătate, e nevoie de sacrificii. Problema este cum se fac acestea. Cine merită să rămână cu pozițiile de putere și cine ar merita să fie sacrificat? Aici lucruile nu au fost gestionate foarte bine, iar aceste nemulțumiri erau greu de evitat”, a mai arătat Valeriu Stoica.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News