Cum s-a infectat un cunoscut cântăreț de muzică populară din România. „Fetele mele s-au speriat”
- Nicolae Comănescu
- 23 decembrie 2020, 13:29
Gheorghe Turda are probleme după ce s-a infectat cu coronavirus, în timpul unei excursii făcute în județul Prahova.
Probleme pentru un cunoscut cântăreț de muzică populară, care este și general. A contractat coronavirus și trece prin mari emoții în această perioadă, chiar dacă spune că are o formă mai ușoară a bolii. Este vorba despre Gheorghe Turda, cel care a acuzat simptome de răceală, a făcut un test pentru COVID-19 și a aflat că s-a infectat, după cum anunță siteul retetesivedete.ro.
Artistul bănuiește că baza problemelor de sănătate stă într-o excursie pe care a făcut-o în județul Prahova, la o salină.
„Medicul mi-a dat antibiotic timp de o săptămână”
„Am fost foarte răcit, acum sunt mai bine. Medicul mi-a dat antibiotic timp de o săptămână, iar sâmbătă am făcut şi testul de COVID-19 şi nu am mai ieşit din casă. Ieri am primit vestea, dar acum sunt mult mai bine. Am răcit şi la plămâni, şi acum se simte în vocea mea.
Totuşi, am făcut o formă uşoară, faţă de multe alte persoane. Şi ginerele meu a avut, dar nu cred că am luat de la el, mai degrabă din excursie. Am fost la salină în Prahova şi acolo erau puţine grade. Iniţial, fetele mele s-au speriat, dar acum când au văzut că totuşi sunt mult mai bine, s-au mai liniştit”, a declarat artistul pentru click.ro.
De voie, de nevoie, cântărețul de muzică populară va sta în izolare, până va scăpa de probleme. „Acum voi sta în casă timp de 14 zile sau cât va fi nevoie să fiu bine, asta e important”, a mai precizat Gheorghe Turda.
General de brigadă în rezervă din 2008
Artistul a studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj (1966-1973), fiind un student eminent. Încă din anii studenției s-a impus ca interpret, prin calitățile deosebite ale timbrului său vocal, bogăția și valoarea repertoriului ales. A interpretat și arii din operă și operetă. Din 1973 este licențiat în artă, specialitatea muzică clasică.
În 1991 i-a fost conferit gradul de locotenent-colonel onorific, ca recunoaștere a meritelor sale artistice. În anii 1994-1997, s-a implicat, în calitate de colonel, tot mai mult în viața artistică a celor ce-și desfășoară activitatea în armata și poliția română, precum și în armată în calitate de colaborator cu alte atribuții.
Din 1 decembrie 2008, prin decret prezidențial, Gheorghe Turda a fost înaintat în gradul de general de brigadă în rezervă.