Un avion spion U-2, controlat de inteligența artificială. Începe războiul algoritmic

Un avion spion U-2, controlat de inteligența artificială. Începe războiul algoritmic

Evoluția celebrului avion U-2 „Dragon Lady” este departe de a se fi încheiat, la zeci de ani distanță de la zborul inaugural al primului model.

După ce a efectuat primul său zbor, în 1955, existența avionului spion american U-2 „Dragon Lady” a fost pentru o vreme amenințată de drona HALE (High Altitude Long Endurance) RQ-4 Global Hawk, din cauza constrângerilor bugetare.

Dar calitatea senzorilor săi, mult mai eficienți decât cei ai unei drone RQ-4, faptul că se poate descurca fără o legătură prin satelit, precum și capacitatea sa de a transporta o sarcină utilă de două ori mai mare și de a zbura pe orice vreme, și la altitudini foarte mari (70.000 de picioare) deasupra mediilor contestate, au fost tot atâtea argumente care i-au salvat viața lui U2.

Ironia sorții face că  Forțele Aeriene ale SUA caută acum să scape de 24 din cele 34 de drone Global Hawks ale sale (ceea ce Congresul nu a autorizat, totuși).

Ne puteți urmări și pe Google News

Oricum, este vorba de menținerea a 31 de avioane U-2 cel puțin până în 2025. Asta implică o actualizare constantă a avionicii și senzorilor, așa cum a fost cazul în februarie, cu integrarea senzorului spectral de înaltă rezoluție cu zece benzi SYERS-2C, care, potrivit Collins Aerospace, oferă o „abilitate de neegalat de a găsi, urmări și evalua ținte mobile și staționare”, scrie Opex 360.

Comandantul „Vudu” și navigatorul „ARTUµ”

Dar evoluția acestui avion este, evident, departe de a se încheia. Marți, un avion U-2 „Dragon Lady”, aparținând escadronului 9th Reconnaissance Wing, a realizat, în premieră, un zbor controlat de inteligența artificială (IA).

Avionul, pilotat de „comandantul Vudu”, a decolat de la baza Beale (California) cu „ARTUµ”, un algoritm de inteligență artificială dezvoltat de către U-2 Federal Laboratory , pentru a face oficiul de ofițer navigator pentru sistemul de arme.

În detaliu, în timp ce căpitanul „Vudu” se concentra asupra pilotării, „ARTUµ” s-a ocupat de senzori și de navigația tactică. Acest zbor de testare a constat în reproducerea unei misiuni de recunoaștere, cu simularea unei lovituri cu rachete (U-2 nu este înarmat).

„Responsabilitatea principală a ARTUµ era să găsească lansatoare inamice în timp ce pilotul era în căutarea avioanelor care reprezentau o amenințare, ambele împărțind radarul U-2”, a explicat US Air Force.