Medicul Adina Alberts, critici aspre la adresa OMS: „Ţine în fruntea sa un personaj bizar, cu veleități de dictator”

Medicul Adina Alberts, critici aspre la adresa OMS: „Ţine în fruntea sa un personaj bizar, cu veleități de dictator”sursă: arhivă

Medicul Adina Alberts a lansat un atac fărăr precedent la adresa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii după recomandarea cu privire la purtarea măştii şi în casă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat miercuri că după vaccinarea anti SARS-COV2, cei vaccinați vor trebui să continue să poarte măști. În plus, măştile ar trebui purtate în locuinţe în timpul vizitelor atunci când nu este clar dacă încăperile au fost aerisite corespunzător, potrivit unui nou ghid de recomandări publicat de OMS miercuri la Geneva.

Adina Alberts a reacţionat imdiat după lansarea acestor recomandări ale OMS care, în opinia sa, este o instituție bâlbâită

Adina Alberts: „OMS a anunțat că după vaccinare anti SARS-COV2, cei vaccinați vor trebui să continue să poarte măști.
Același OMS care în februarie-martie sfătuia întreaga planetă să nu utilizeze măștile pentru că oamenii care o vor face se vor îmbolnăvi!
Același OMS care a scos din schemele de tratament hidroxiclorochina și “ne-a băgat pe gât” remdesivirul în vară. Foarte scump. Și aproape ineficient, cum tot ei susțin acum!

OMS ține în fruntea sa un personaj bizar, cu veleități de dictator

Același OMS care nu a permis luni de zile utilizarea testelor rapide antigen, considerând, total abuziv și eronat, că doar testarea PCR este potrivită pentru a pune un diagnostic de COVID. Numai atunci când un mare consorțiu american a comandat câteva milioane de teste rapide antigen din Coreea de Sud, doar atunci OMS-ul a catadicsit să aprobe, cu jumătate de gură, utilizarea lor.
Același OMS care ține în fruntea sa un personaj bizar, cu veleități de dictator, fără studii medicale. Dr Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Analizând CV-ul acestuia găsit pe internet (dacă acesta nu minte), Directorul General al OMS are o facultate de biologie făcută în Etiopia, un master in imunologie și un doctorat în sănătate comunitară. Și toată viața lui a făcut DOAR politică. O politică etiopiană în care drepturile omului sunt încălcate permanent, iar opozanții sunt încarcerați și omorați. (sursă wikipedia), a scris medicul.

Eu, în locul doctorului Rafila, aş fi demisionat de mult

Şi continuă: Iată cine are grijă de sănătatea mondială. Eu, în locul doctorului Rafila - reprezentantul României la OMS - aș fi demisionat demult din rândul acestei instituții bâlbâite, confuze, inexacte, ineficiente, devenită atât de ridicolă recent”, a concluziont medicul pe pagina de Facebook.