Statul ia fața mediului privat în 2020! Bugetarii, răsfățați de Sărbători

Statul ia fața mediului privat în 2020! Bugetarii, răsfățați de SărbătoriPensiile speciale ar putea fi impozitate. Când se adoptă noua lege / Sursa foto: Arhiva EVZ

Primele de sărbători depind direct de economia reală, astfel că angajații din privat își vor lua gândul, anul acesta, de la ele. La stat însă, bonificațiile de sărbători merg înainte și sunt generoase.

Antreprenorii din mediul privat nu vor mai acorda anul acesta de Sărbători prime şi cadouri angajaţilor, potrivit relatărilor din piață. Firmele private au ca obiectiv supraviețuirea în această criză de proporții, problema primelor și a altor stimulente fiind deja un lux în acest context.

Prioritatea antreprenorilor: să nu dispară de tot

"Principala dorinţă a antreprenorilor a fost să păstreze locurile de muncă şi competitivitatea firmelor. Vor acorda prime în acest an sectoarele care au fost pe plus, pe creştere, cum ar fi comerţul online, IT-ul, construcţiile şi cu siguranţă cei cărora le-a mers bine în acestă perioadă", a spus Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, potrivit Antena3.

Sectoarele lovite de pandemia COVID-19 au renunţat complet la astfel de atenţii, confirmă furnizorii de cadouri corporate care au observat deja o scădere semnificativă a numărului de comenzi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. "S-a simţit o scădere pentru că aceste companii nu prea s-au mai dus spre a oferi cadouri partenerilor şi scăderea a fost undeva la 10%", spune Ana-Maria Neagu, Director Vânzari Corporate Ciocolaterie.

Statul, generos cu salariaţii

La stat, în schimb, primele sunt destul de generoase de sărbători, în special în rândul companiilor din transporturi şi din energie. Spre exemplu, Compania Națională Aeroporturi București oferă prime de sărbători de 2.500 de lei, deşi transportul aerian a înregistrat prăbuşiri masive de venituri în pandemie. Complexul Energetic Oltenia, consacrat pentru datoriile uriaşe la bugetul de stat, oferă prime de 1.400 lei angajaţilor.

Alte instituţii prefer, în schimb, să mărească salariile. Spre exemplu, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere majoreză lefurile cu până la 10%, în funcţie de veniturile salariatului. Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a explicat zilele trecute că unele companii de stat vor majora salariile, dar o vor face din economiile lor.

Demnitarii, salarii înghețate

Pe de altă parte, ministrul Florin Cîțu a declarat joi că salariile demnitarior și ale aleșilor locali vor fi înghețate și în 2021, iar pentru scăderea impactului cheltuielilor de personal și cu asistența socială asupra bugetului, soluția pe care o susține este creșterea veniturilor. Cheltuielile cu bugetarii, în primele 10 luni ale anului curent, au trecut de 90 de miliarde de lei, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșteri substanțiale au fost față de anul trecut și în ceea ce privește numărul angajaților din sectorul de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News