Ultima oră! Traian Berbeceanu, Prefectul Capitalei, are coronavirus

Ultima oră! Traian Berbeceanu, Prefectul Capitalei, are coronavirus

Prefectul Capitalei a anunțat pe social media că a fost infectat cu noul coronavirus. El a făcut testul la cerere, după ce mai mulți colegi au fost depistați pozitiv.

Traian Berbeceanu se numără printre persoanele publice care s-au infectat cu coronavirus. Anunțul a fost făcut luni chiar de prefectul Capitalei, care a precizat că nu are simptome.

Cum se simte Prefectul Capitalei

„Sunt în izolare la domiciliu de mai multe zile, sunt bine deși am fost testat pozitiv. Nu am simptome iar analizele și CT-ul au dat rezultate foarte bune”, a anunțat Berbeceanu.

Prefectul Capitalei a adăugat: „Am respectat regulile de distanțare fizică, am purtat mereu mască de protecție și totuși m-am contaminat. Însă, sunt absolut sigur, faptul că m-am protejat m-a ajutat ca încărcătura virală să fie mică și să fac o formă ușoară a bolii.”

„Testarea am efectuat-o la cerere, deoarece la acel moment fuseseră confirmați pozitiv mai mulți colegi din Prefectură. Îmi desfășor activitățile de la domiciliu, sunt în contact permanent cu cei trei subprefecți, sunt conectat la toate activitățile iar Instituția Prefectului Municipiului București funcționează în parametri normali”, a anunţat Berbeceanu pe contul său de Facebook.

Îmi desfășor activitățile de la domiciliu, sunt în contact permanent cu cei trei subprefecți, sunt conectat la toate activitățile iar Instituția Prefectului Municipiului București funcționează în parametri normali, a mai scris în mesajul său.

Mai mult, le-a mulțumit colegilor pentru dedicare și implicare și a transmis că în curând se va alătura echipei.

Traian Berbeceanu i-a sfătuit pe români să poarte mască și să respecte normele aflate în vigoare: „Vom trece peste aceste clipe dificile!”