Vești bune pentru șoferi. Șosele mai libere în minivacanța de 1 Decembrie

Vești bune pentru șoferi. Șosele mai libere în minivacanța de 1 Decembrie

CNAIR anunță introducerea unor restricții de circulație pe anumite tronsoane de drum national în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, în contextual minivacanței de 1 Decembrie.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că circulaţia vehiculelor de peste 7,5 tone va fi restricţionată în zilele de 29 și 30 noiembrie şi 1 decembrie, pe anumite șosele. Informația a fost difuzată prin intermediul unui comunicat de presă emis de CNAIR.

„CNAIR informează conducătorii auto că în zilele de duminică 29 noiembrie - zi premergătoare zilei de sărbătoare legală, luni 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat Ocrotitorul României şi marţi 1 decembrie - 2020 când românii îşi sărbătoresc Ziua Naţională se vor institui restricţii de circulaţie pentru anumite vehicule rutiere”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, singurele autovehicule cu masa mai mare de 7,5 tone care vor putea circula în acest interval de timp sunt cele care transport persoane. Astfel, șoselele vor fi mai libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 decembrie, dat fiind că autovehiculele de peste 7,5 tone nu vor mai avea voie să circule.

„Potrivit Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de duminică, 29 noiembrie, luni, 30 noiembrie, marţi, 1 decembrie 2020, conform Anexei nr. 1 la Ordin”, se menţionează în comunicatul de presă.

Astfel, pe DN7, pe traseul Piteşti (intersecţia DN7 cu DN7C) - Râmnicu Vâlcea - Veştem (intersecţia DN7 cu DN 1) vor fi restricţii de circulaţie pe ambele sensuri duminică, în intervalul 16:00-22:00, luni între 6:00 şi 22:00, iar marţi între 6:00 şi 22:00.

Românii vor avea parte de o nouă minivacanță de patru zile, la finalul acestei luni, în intervalul 28 noiembrie – 1 decembrie. Astfel, zilele de luni, 30 noiembrie, în care se sărbătorește Sfântul Andrei, și de marți, 1 decembrie, Ziua Naţională a României, sunt libere, iar românii vor avea parte de un weekend prelungit, începând de pe 28 noiembrie. Conform legii, va mai fi liberă și ziua de 25 decembrie când se va sărbători Crăciunul și care va pica într-o vineri.