S-a eliberat dispensa de cinci zile. Românii din Marea Britanie pot petrece Crăciunul cu familia

S-a eliberat dispensa de cinci zile. Românii din Marea Britanie pot petrece Crăciunul cu familia

Autorităţile britanice au decis să relaxeze, pentru câteva zile, restricţiile împotriva răspândirii pandemiei de COVID-19, astfel încât familiile să se poată reuni de Crăciun.

Astfel, responsabilii cu sănătatea publică din Marea Britanie, au decis să permită reuniunile de familie cu prilejul sărbătorilor de Crăciun. Astfel, potrivit autorităților, membrii din trei gospodării diferite se vor putea reuni în aceeași locație, pentru o perioadă de cel mult cinci zile, în intervalul 23 - 27 decembrie. În această perioadă, familiile se vor putea deplasa în interiorul Regatului Unit, a anunţat guvernul de la Londra. Decizia a fost adoptată în urma unei întruniri la care au participat liderii celor patru provincii constitutive (Anglia, Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor).

„Aceste bule vor fi ocazia ca oamenii să-şi întâlnească prieteni apropiaţi şi familia în mod foarte restrâns (...), dar numai pe o perioadă limitată”, a declarat ministrul britanic Michael Gove, responsabil cu coordonarea acţiunii guvernamentale.

În Marea Britanie, fiecare provincie adoptă propria strategie în materie de combatere a pandemiei de COVID-19 și ia propriile măsuri pe care le consideră de cuviință în funcție de contextual epidemiologic. Din acest motiv a fost nevoie de o reuniune specială a liderilor, în cadrul căreia s-a optat pentru o abordare comună și o strategie de relaxare pentru sărbătorile de sfârşit de an.

Guvernul Marii Britanii spear că situația din țară să revină la normal în primăvară, în jurul sărbătorilor de Paște, graţie vaccinurilor, printre care cel al proiectului britanic AstraZeneca/Oxford.

Și Franța pregătește relaxarea de Crăciun

Și în Franța, Guvernul ia în calcul să ridice restricțiile și să permită deplasările începând cu data de 15 decembrie, înainte de Crăciun. Președintele Emanuel Macron a anunțat că o primă măsură de relaxare va fi adoptată la finalul acestei săptămâni când vor fi redeschise mai multe magazine mici, precum librăriile și florăriile.

În schimb, barurile, restaurantele, sălile de sport şi cluburile vor rămâne închise, a precizat Macron într-o intervenţie televizată.

Cu acelaşi prilej, preşedintele a declarat că primele vaccinuri anti-COVID-19 le vor fi propuse „celor mai fragili”, fără a fi obligatorii, încă de la sfârşitul lui decembrie sau începutul lunii ianuarie. Macron a afirmat că primele doze vor putea fi administrate imediat după validarea lor de către autoritățile sanitare competente.