METEO. Mare atenție când ieșiți din casă! Se întâmplă în următoarele ore. Alertă la ANM
- Iulia Moise
- 7 noiembrie 2020, 07:55
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 7 noiembrie.
Meteorologii de la ANM am emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 7 noiembrie. Potrivit acestora, vremea va fi frumoasă în acest weekend, valorile din termometre fiind apropiate de normalul perioadei. Totodată, în cursul nopții, specialiștii avertizează că mercurcul din termometre va scădea sub 0 grade Celsius în estul Transilvaniei.
Vremea se va răci accentuat în următoarea perioadă, în toată țara, iar ninsorile şi lapoviţă apar la începutul lunii decembrie.
Pognoza meteo în principalele zone din România
Cerul va fi variabil, însă în zonele joace de relief vor fi nori joși. Local, meteorologii anunță condiții de ceață în cursul dimineții și pe timpul nopții. Posibil, pe alocuri, chiar persistentă și izolat asociată cu burniță în sudul, centrul și estul țării.
Vântul va sufla slab, până la moderat, iar maximele termice se vor încadra între 10 și 15 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi cuprinse în intervalul -7 grade în estul Transilvaniei și 9 grade pe litoral.
Condiții de ceață se vor semnala în special în Oltenia, Transilvania și în Moldova. Maximele din termometre vor ajunge până la 15 grade Celsius în Maramureș, Moldova și Banat.
În Crișana și în Dobrogea, meteorologii ANM anunță maxime de 14 grade Celsius, în timp ce în Oltenia și în Muntenia maximele vor fi de 16 grade Celsius.
Minimele din toată țara se apropie de valorile de 0 și sub 0 grade Celsius. În Moldova, minima anunțată de meteorologii fiind de -5 grade, în timp de în Maramureș, Crișana și Banat, mercurul din termometre va coborî până la 0 grade.
În cursul zilei de duminică vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, în special în zonele de deal și de munte. În restul teritoriului, valorile termice vor fi mai apropiate de normalul perioadei. La începutul zilei și noapte se vor semnala condiții de ceață, în special în regiunile sudice și în depresiuni.
Prognoza meteo pentru București
În Capitală cerul va fi variabil, iar maxima zilei va fi de 15 grade Celsius. În timpul nopții, minimele din termometre vor ajunge până la 6 grade Celsius, iar dimineața se vor semnala condiții de ceață.
Prognoza meteo la munte
La multe meteorologii anunță scăderii semnificative de temperatură, valorile înregistrate izolat coborând sub 0 grade, ajungând până la -5 grade în Moldova. Vântul va sufla puternic pe creste, local și în depresiuni.
Prognoza meteo la mare
La malul mării, ANM anunță cer temporar noros în cea mai mare parte a zilei. În timpul dimineții se vor semnala condiții de ceață densă, iar maximele termice înregistrate la Constanța vor fi de 12 – 13 grade Celsius. Minimele din timpul nopții vor coborî până la 9 grade Celsius.