Toată „floarea Democraților” băgată în Rețeaua „Biden – China”

Toată „floarea Democraților” băgată în Rețeaua „Biden – China”

O listă cu „contacte cheie interne” pentru o societate mixtă creată de Hunter și Jim Biden cu o companie chineză, o include pe Kamala Harris, actuala candidată la vicepreședinția SUA, și numeroși membri marcanți ai Partidului Democrat.

Într-un e-mail obținut de Fox News, având trecut la subiect „Faza unu contacte interne/proiecte” și datat 15 mai 2017, fratele lui Joe Biden, Jim, a trimis o listă cu „contacte cheie interne pentru proiecte țintă faza întâi”.

Acest e-mail nu are nici o legătură cu mesajele descoperite în laptopul presupus a fi al lui Hunter Biden.

Pe lista de „contacte cheie” se găsesc nume grele ale Partidului Democrat, începând cu Kamala Harris, partenera lui Joe Biden, care candidează alături de acesta pentru vicepreședinția Statelor Unite în alegerile de peste două săptămâni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alături de Harris, se mai află Chuck Schumer, liderul grupului Democrat din Senat, senatoarea Amy Klobuchar, senatoarea Dianne Feinstein, senatoarea Kirsten Gillibrand, guvernatorul New York-ului Andrew Cuomo, primarul New York-ului Bill de Blasio etc.

Nu se știe dacă Democrații au fost contactați în legătură cu „proiectele țintă” și nici ce înseamnă aceste proiecte.

Barosanul și China

E-mail-ul respectiv a fost trimis de Jim Biden nepotului său Hunter, lui Tony Bobulinski, lui Rob Walker și lui James Gilliar.

Bobulinski a fost un investitor instituțional recrutat de familia Biden pentru a conduce în calitate de CEO societatea lor mixtă, SinoHawk Holdings, formată cu compania chineză CEFC China Energy, intrată în faliment între timp.

Bobulinski a confirmat că e-mail-urile din laptopul lui Hunter Biden, publicate de New York Post, sunt reale, deoarece el a fost martor la multe din evenimentele care sunt menționate în mesaje.