„Revolta” agenţilor secreţi ai lui Trump: „Suntem trataţi ca o marfă”

„Revolta” agenţilor secreţi ai lui Trump: „Suntem trataţi ca o marfă”

Noi acuzaţii i se aduc lui Donald Trump. De data aceasta, CNN spune că preşedintele SUA nu are grijă de cei care-i asigură securitatea.

Coronavirusul începe să devină o problemă chiar şi pentru Donald Trump. Şi nu este vorba doar de sănătate de această dată, fiindcă starea preşedintelui american este o preocupare generală având în vedere importanţa lui pe plan mondial, vârsta, dar şi constituţia fizică -  preşedintele având obezitate de gradul 2. Iar vestea că şi unii agenţi aparţinând Secret Service care au călătorit cu Trump zilele trecute au rezultat pozitivi la testare, a dat apă la moare presei ostile preşedintelui.
CNN (cine putea altcineva?) a făcut cunoscute aceste lucruri. Potrivit acestora, îngrijorarea creşte nemăsurat în interiorul corpului  de agenţi care se ocupă cu protecţia preşedintelui

Acuzaţia care i se aduce preşedintelui este că ignoră total sănătatea celor care călătoresc împreună cu el cu scopul de a-l proteja: o demonstraţie cât se poate de clară de ce anume a hotărât Trump să facă este aceea că a avut plăcerea să facă un tur cu maşina, o escapadă, spre mirarea tuturor, un fel de campanie electorală, dorind să arate oamenilor că este viu şi nevătămat, se simte bine şi că totul este ok. A expus astfel contagierii pe cei ce au fost obligaţi să-l însoţească în maşină, chiar dacă fusese declarat pozitiv la virus.

Iar CNN continuă cu acuze nu neapărat credibile: „N-ar fi trebuit să se întâmple”, ar fi „denunţat” un agent de serviciu, adăugând că celor doi colegi care se aflau în interiorul maşinii alături de Trump nu le-a fost impusă carantina. „N-aş dori să fiu în pielea lor - a declarat sursa - dar frustrarea pentru felul cum suntem trataţi când sunt luate astfel de decizii de când a apărut această boală ucigaşă  nu a început de ieri”.

„Noi nu suntem ca o marfă pe care o foloseşti şi apoi o arunci”

Aceste vorbe, chiar fără probe evidente, au obligat Casa Albă să precizeze că pentru turul cu maşina au fost adoptate „măsurile cele mai stricte de siguranţă”, măsuri care se aplică ad literam pentru orice pozitiv care intră în contact cu alte persoane neinfectate, scrie Libero Quotidiano.

Aşa că totdeauna, oriunde în lume, presa partizană găseşte motivul din carul cu fân pentru a ataca adversarii politici, a-i denigra în ochii alegătorilor, doar-doar va găsi adepţi care s-o creadă...

Ne puteți urmări și pe Google News