„Mofturoșii” din UE trebuie să își calce pe mândrie. Cîțu a primit instrucțiuni clare!

„Mofturoșii” din UE trebuie să își calce pe mândrie. Cîțu a primit instrucțiuni clare!Veniturile totale obținute de ONG-uri au fost de peste 21 miliarde de lei la finalul anului 2022. Sursa Foto: Facebook

Uniunea Europeană pregătește măsuri care vor susține relansarea economică a statelor membre, după dezastrul produs de pandemie.

Normele Uniunii Europene care impun limite cu privire la creşterea deficitului bugetar şi plafonează nivelul de îndatorare al statelor membre vor rămâne suspendate şi anul viitor, pentru a putea susţine măsurile de relansare a economiei din recesiunea provocată de pandemia de coronavirus, a declarat luni seara comisarul european al Afacerilor economice, Paolo Gentiloni, transmite Reuters.

Uniunea Europeană a suspendat, în luna martie, aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut. După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunţat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate şi a susţine economiile, companiile şi piaţa muncii să facă faţă impactului pandemiei de coronavirus.

„În ceea ce priveşte politica fiscală, săptămâna trecută am trimis o scrisoare miniştrilor europeni ai Finanţelor pentru a le oferi linii directoare în contextul în care pregătesc bugetele lor naţionale pentru 2021”, a spus Gentiloni la o conferinţă de presă după reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro.

„Clauza derogatorie generală va rămâne activă în 2021 iar politicile fiscale ar trebui să continue să sprijine revenire anul următor, atât la nivelul zonei euro cât şi la nivelul statelor membre individuale”, a adăugat comisarul european.

Până la data de 15 octombrie, statele din zona euro trebuie să trimită Comisiei Europene previziunile lor bugetare pentru 2021, în ideea de a fi verificate dacă sunt în linie cu normele UE.

Gentiloni a spus că guvernele ar trebui să aleagă cu atenţie măsurile fiscale pe care doresc să le utilizeze pentru a sprijini revenirea deoarece ele trebuie să fie bine ţintite şi să aibă caracter temporar. „Există, desigur, o diferenţă între o politică fiscală destinată să rezolve o urgenţă şi una care este concentrată pe atingerea unei reveniri durabile. Agilitatea şi flexibilitatea vor fi cruciale pentru conceperea şi punerea în practică politicilor bugetare pentru şi pe parcursul anului 2021”, a mai spus comisarul european.

Potrivit previziunilor economice de primăvară, Comisia Europeană se aşteaptă ca zona euro să înregistreze în acest an o contracţie record de 7,7%, urmând ca în 2021 să cunoască o creştere de 6,3%, în timp ce economia Uniunii Europene (UE) va scădea cu 7,4% în 2020, dar va creşte cu aproximativ 6% în 2021.