SUA, lovitură pentru regimul comunist de la Beijing! Produse interzise pe piața americană

SUA, lovitură pentru regimul comunist de la Beijing! Produse interzise pe piața americană

Importul unor bunuri originare din regiunea chineză Xinjiang va fi blocat de executivul american, care acuză regimul comunist de la Beijing că foloseşte „munca forţată” a minorităţii musulmane uigure pentru producerea lor.

„Nu vom tolera practici ilegale, inumane şi abuzive de muncă forţată în rândul furnizorilor SUA”, a declarat într-un briefing şeful serviciilor vamale americane Mark Morgan, informează AFP, preluată de Agerpres.

Vama americană a emis patru ordine ce interzic pătrunderea pe teritoriul SUA a produselor pentru păr, a bumbacului, a textilelor şi a componentelor informatice fabricate de companii din regiunea chineză Xinjiang. Un al cincilea decret acoperă toate bunurile fabricate în aşa-numita tabără de „reeducare” din Lop.

„Acesta nu este un centru educaţional, este un lagăr de concentrare în care minorităţile etnice şi religioase sunt supuse abuzului şi sunt forţate să lucreze în condiţii atroce fără a se putea opune şi fără libertate. Este sclavie modernă”, a declarat director adjunct al Departamentului pentru Securitate Internă Ken Cuccinelli.

Persecuții, lagăre și castrare

Uigurii, musulmani şi vorbitori ai unui limbi turcice, constituie principalul grup etnic din Xinjiang, o imensă regiune din vestul Chinei, care se învecinează cu Afganistanul şi Pakistanul.

China a încheiat operațiunea „seduceți Europa”. Europa i-a arătat ceafa

Reuniunea UE – China:  Xi Jinping, europenii vor să joace cartea „abordării directe” cu Xi Jinping

SUA, la fel ca alte ţări occidentale şi multe organizaţii internaţionale, acuză Beijingul că persecută pe scară largă minoritatea uigură şi că a internat în lagăre, în mod arbitrar, peste un milion de musulmani din Xinjiang.

China neagă aceste cifre şi susţine că este vorba de centre de formare profesională destinate să ajute populaţia să îşi găsească un loc de muncă pentru a-i îndepărta de tentaţia extremismului islamist. Beijingul mai este acuzat şi de sterilizări forţate în regiune.

Ce sunt puși uigurii să facă

La sfârşitul lunii iunie, vama americană a confiscat un transport de produse fabricate din păr uman, suspectat că ar fi fost ambalat în lagăre de muncă din regiunea chineză Xinjiang. Washingtonul a adoptat, de asemenea, sancţiuni individuale la adresa unor lideri politici şi a unor companii care desfăşoară activitate în Xinjiang.

„China este un colos cu picioare de lut. Puterea lui este slăbiciunea Occidentului”

UE, „exasperată” de China. Summit-ul ultimei șanse

La rândul său, Uniunea Europeană a propus luni Chinei trimiterea de „observatori independenţi” în Xinjiang. O propune formulată deja în iulie de Franţa, dar care nu a fost luată în seamă.

Dosarul uigur alimentează escaladarea tensiunilor în relaţia dintre SUA şi China în cea mai gravă criză de după normalizarea relaţiilor diplomatice bilaterale în 1979.

Ne puteți urmări și pe Google News