Violeta Alexandru misterioasă cu privire la alocații: „Vom vedea la momentul respectiv...”

Violeta Alexandru misterioasă cu privire la alocații: „Vom vedea la momentul respectiv...”

Violeta Alexandru a comentat posibilitatea ca CCR să respingă contestația Guvernului și să mențină în vigoare lege care obligă Executivul să dubleze alocațiile.

Ministrul Muncii a precizat că, indiferent care va fi decizia CCR, Guvernul o va respecta, urmând să ia o decizie la momentul potrivit.

„Cu toate acestea bineînţeles că respectăm orice decizie a Curţii şi vom vedea la momentul respectiv care este abordarea, dar în niciun caz nu veţi auzi de la un reprezentant al PNL că nu respectă legea sau că încearcă să se eschiveze. Şi decizia pe care am luat-o în ordonanţă este tot în spiritul hotărârii Curţii, dar este făcută raţional în funcţie de posibilităţile pe care le are bugetul în acest moment”, a spus Violeta Alexandru.

Aceasta a precizat că toate creşterile alocaţiilor au fost făcute de Partidul Naţional Liberal, iar acestea vor ajunge la dublare, într-un calendar de timp.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am crescut alocaţiile şi vor ajunge la dublare, în etape, într-un calendar de timp, care presupune o mărire anul acesta şi suntem deja în pregătirea tuturor documentelor pentru alocaţiile plătite în septembrie pentru august, a doua creştere va fi la începutul anului, iar a treia la jumătatea anului viitor şi încă două, peste doi ani. Prin urmare creştem alocaţiile, dar într-o etapizare care din nou ţine cont de posibilităţile pe care bugetul le are”, a adăugat ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a spus că banii de la buget nu vin din eter și că aparțin celor muncesc şi plătesc taxe şi impozite în România, iar dacă economia nu îşi revine nu se vor putea face plăţi pentru serviciile de sănătate, educaţie, alocaţii şi pensii.

Ea a precizat că Guvernul a ales să majoreze pensiile și alocațiile pentru copii, în ciuda crizei sanitare și economice cu care se confruntă țara în această perioadă. Din acest motiv, susține Violeta Alexandru, majorarea trebuie să se facă în mod responsabil fără a afecta economia.

„Am înţeles aceasta creştere, dar ea trebuie făcută responsabil, pentru că a dubla, a tripla, de ce nu ne-am fi dorit, pentru că suntem în an electoral, să facem un gest de populist? Pentru că suntem responsabili. Nu este singura cerere pe masa mea de la minister, sunt în fiecare dimineaţa teancuri de iniţiative de la PSD să dublăm, să triplăm totul de la un cap la altul. Nu este nimeni care să nu vrea să crească, dar această creştere ne aruncă într-un blocaj economic”, a explicat ministrul Muncii.

Dan Andronic despre începerea școlii: „Dacă profesorii nu sunt testați în totalitate, nu suntem pregătiți…”

Ce se întâmplă cu alocațiile pentru copii? Judecătorii CCR decid?