Foarte rar am citit ceva atât de interesant și relevant, altfel nu m-aș fi apucat să povestesc și altora. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre un articol apărut în curțile noastre, în ultimul număr(28), al Evenimentului Istoric, a trebuit să las de o parte teama de penibilul situației de a ne lăuda eu pe noi.

De 30 de ani, o întrebare stăruie în conștiințele românilor. O știe toată lumea: „Cine au fost cei care au jucat rolul  de „teroriști” în decembrie 1989?” Răspunsul este bănuit de multă lume, dar nu a primit niciodată o confirmare fermă, documentată. Explicațiile venite din partea autorităților, fie că vorbim despre rapoartele „comisiilor parlamentare de anchetă cu privire la ...”, fie că vorbim despre eternul și fascinantul „Dosar al Revoluției”, în care și-au făcut stagiatura și din care s-au pensionat generații întregi de procurori, au avut o singură grijă, aceea ce a ocoli cu strictețe orice pistă care ar fi dus la teza loviturii de stat cu sprijin armat extern.

Puțini își mai amintesc ce însemna la începutul anilor `90 să afirmi că în România nu a fost nicio revoluție, chiar dacă străzile fuseseră pline de oameni care și-au riscat viața, crezând că participă la așa ceva. Automat, erai catalogat a fi de partea Securității, asta pentru că teza „revoluției spontane” se întemeia pe ideea că „securiștii au tras ca să-l apere pe Ceaușescu”. Câțiva jurnaliști, nu mulți, am documentat din capul locului această teză, am pus cap la cap unele fapte, am studiat biografiile multor „emanați”, care într-adevăr erau emanați, dar nu din rândurile unei populații excedate de lipsuri și samavolnicii, ci din sferele de influență ale Moscovei, și am lansat ipoteza că Regimul lui Nicolae Ceaușescu a fost răsturnat cu un aport sovietic determinant.

A venit vremea, așa cum spuneam,  după 30 de ani,  ca un autor foarte bine informat și cu o extraordinară capacitate de Analiză și Sinteză să desăvârșească acest obsesiv tablou și să ofere istoricilor viitorului un nou punct de plecare în elaborarea lucrărilor lor: acela care pornește de la ipoteza certă a implicării directe în Evenimentele din Decembrie 1989 - deja titulatura de „revoluție” devine una ridicolă - a structurilor informativ-operative ale Uniunii Sovietice.

Încă de la primele rânduri ale studiului său, „Dnestr-89”: 30 de ani”, al cărui prim episod a apărut în ultimul număr al Evenimentului Istoric, Tudor Păcuraru spune fără ocolișuri despre ce este vorba:

Acest studiu își propune să lămurească o problemă aparent simplă: a existat mână străină, în special sovietică, în Decembrie 1989? Au trecut 30 de ani de la Revoluția Română, dar subiectul continuă să fie de actualitate. Iar această actualitate tardivă evoluează, încet dar sigur, spre o mitologie science-fiction, întrucât cei care abordează tema au adesea o pregătire militară sumară (dacă o au!). Astfel, nici după trei decenii nu se știe nimic precis despre eventuale forțe străine - în special sovietice - participante la evenimentele din decembrie 1989.

         Nu avem intenția să formulăm acuze, sau să împărțim vinovății. Faptele sunt deja istorie. Le vom privi deci din perspectiva istoricului, iar nu a procurorului pus pe promovare politică. Ne vom rezuma deci la câteva aspecte: Au fost sau nu și militari sovietici implicați în evenimentele sângeroase care au marcat căderea regimului Ceaușescu? Cine au fost aceștia? Cum au acționat? Ce dovezi mai putem găsi, azi, privind acțiunile lor? Cum arată derularea evenimentele din decembrie 1989, dacă o privim prin ochii lor?

         Pe marginea subiectului s-au făcut destule speculații. Ca să evităm această cale sterilă, vom folosi drept materie primă documente oficiale, publice, verificabile, asumate de autoritățile române sau aliate. Abordând subiectul cu ceva mai multă rigoare, sper să contribui astfel la îmbogățirea culturii de securitate a cititorilor – mai ales că, adesea, lucrarea prezintă structuri informativ-operative, metode și mijloace de acțiune care, din păcate, se dovedesc a fi încă de actualitate.

Am citit întreaga lucrare a autorului Tudor Păcuraru, din care în revista "Evenimentul Istoric" (apariție care încă se mai găsește la chioșcurile de presă) a apărut un prim episod. Este una de o valoare extraordinară. Lucrarea sa, „Dnestr-89”: 30 de ani”, este pentru mine o demonstrație care mi-a risipit orice îndoială cu privire la faptul că Schimbarea din 1989 nu ar fi fost un act determinat de voința politică a Moscovei, pus în aplicare de structuri special destinate operațiunilor „străine” din GRU,  structura de informații militare externe a Statului Major al Armatei Uniunii Sovietice, și din KGB, Comitetul Securității Statului, poliția secretă a Uniunii Sovietice.

Demonstrația pe care Tudor Păcuraru o face este una care m-a uimit prin detaliile conținute, toate legate cauzal într-o logică fără cusur. Armament, muniție, uniforme, dotare, mod de acțiune, caracteristici unic-consacrate de luptătorii Spetznaz din cadrul GRU, le-am văzut toate în decembrie 1989, dar până acum nu ne-a explicat nimeni închegat și cu probe ce am văzut. Am văzut exact ceea ce este descris în manualele de instrucție ale acestor Rambo ruși, documente la care unele nu știu cum de a avut acces autorul, dar mi-ar plăcea să aflu. Un mic fragment relevant? Cu plăcere!

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, cad comunicațiile Armatei RSR, iar trăgători necunoscuți lansează un atac masiv asupra unităților militare din întreaga țară, de la Arad la Brăila, de la Mangalia la Cluj, de la București la Sibiu. În timp ce sistemul național de apărare al României este incapabil de o acțiune coordonată, misterioșii „teroriști” se sincronizează perfect. Mai întâi mor telefoanele operative, apoi ecranele radarelor se acoperă cu ținte false, după care unitățile militare sunt atacate de trăgători de elită. O aplicație GRU ca la carte! Așa cum arată manualele de intelligence ale US Army, tactica specifică Spețnaz e „Массовая атака”, „Atacul masiv”: „imediat înainte de ora H, sunt localizate țintele și se pregătește … bruierea instalațiilor radar; întreruperea sistemelor de comandă, control și comunicații ale inamicului… la ora H, vor fi inițiate simultan operațiuni de sabotaj de o mare diversitate, pentru a slăbi capabilitățile militare ale inamicului. Acest atac neașteptat și coordonat va avea efecte serioase și imediate asupra capacităților ofensive ale inamicului.”

După această lectură, pe care i-am semnalat-o lui Dan Andronic a fi, din perspectiva mea,  „cea mai importantă lucrare cu privire la esența evenimentelor din decembrie 1989, peste care nu prea mai are ce să se mai spună”, mă aștept ca martorii, participanții la acele evenimente să înțeleagă și să povestească într-o nouă cheie cele trăite. Așa cum și eu înțeleg la o cu totul altă valoare mărturisirea pe care generalul Ștefan Gușă a avut încredere să mi-o facă - fusese coleg cu tatăl meu -  la câteva luni după Marea Răsturnare, că nici nu știu cum să-i mai spun:

„Mirel, la mine nu este pe bănuieli, au fost rușii, le-am recunoscut metodele, le-am văzut rețeaua de la noi la treabă, știu cine sunt cei care au luat puterea, știu cine este Iliescu, cine sunt Militaru și ceilalți, știu exact ce a fost, iar ei știu că eu știu. Rușii nu iartă! Vei auzi că am făcut un cancer galopant și că m-am dus!” Mi-a descris apoi câteva din indiciile clare pe care le avea și care i-au deconspirat mâna sovietică. M-am înfiorat, dar apoi m-am gândit că poate își hiperbolizează personajul și rolul. Când la puțin timp a trecut la cele veșnice, așa cum îmi prevăzuse, galopant și imparabil, mi-am dat seama că nu a exagerat deloc. Din nou, zilele trecute, când am citit Studiul lui Tudor Păcuraru și am recunoscut multe din detaliile pe care mi le dădea acum 30 de ani generalul Ștefan Gușă, am înțeles o dată în plus ce s-a întâmplat în țara mea.

P.S. „Dnestr” a fost un plan elaborat în anul 1969 de serviciile secrete sovietice, care viza întronarea la conducerea României a unui comunist fidel Moscovei. Planul a fost aplicat în toată complexitatea lui 20 de ani mai târziu, la sfârșitul anului 1989, și a devenit libretul secret al operetei „Revoluția Română”.  Conform planului „Dnestr”, „comunistul fidel” ales de Moscova a fost Ion Iliescu.