Calvar pentru șoferii care vor să iasă din țară. S-au format cozi kilometrice!

Calvar pentru șoferii care vor să iasă din țară. S-au format cozi kilometrice!

TIR-urile care aşteaptă ieşirea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, formează o coadă de peste zece kilometri pe prima bandă de mers a DN 5 Bucureşti-Giurgiu şi au de aşteptat aproape trei ore efectuarea controlului la frontieră.

„În ultimele 24 de ore s-au prezentat la ieşirea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, un număr de 1.189 de camioane şi 938 camioane pe sensul de intrare în ţară. Timpul de aşteptare este ridicat. Această situaţie este determinată de prezenţa unui număr mare de mijloace de transport marfă la controlul de frontieră coroborat cu faptul că autorităţile bulgare verifică dacă şoferii au achitat amenzile rutiere aplicate pe teritoriul Republicii Bulgaria, iar pe partea bulgară a podului au avut loc lucrări la covorul asfaltic”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Alina Cocoru.

La ieşirea din România circulaţia se efectuează pe cinci artere şi TIR-urile au de aşteptat 160 de minute până la efectuarea controlului de frontieră, iar la intrarea în ţară circulaţia se desfăşoară pe şase artere şi TIR-urile au de aşteptat aproximativ 50 de minute pentru trecerea frontierei.

La autoturisme timpul de aşteptare la controlul de frontieră este de 30 de minute atât la intrarea în România cât şi la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse, iar circulaţia se face pe patru, respectiv trei artere.

Ne puteți urmări și pe Google News