Orban a făcut anunțul așteptat de sute de mii de români. ,, Anul acesta finalizăm''
- Ionel Sclavone
- 20 iunie 2020, 22:36
Anul acesta vor fi încheiate lucrările pentru tronsoanele de pe teritoriul României a proiectului BRUA - gazoductul Bulgaria-România-Ungaria-Austria și a gazoductului Ungheni-Chişinău, ambele realizate sub coordonarea Transgaz.
Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul şi-a propus să dezvolte rețeaua de gaze naturale pe teritoriul României pentru ca un număr mare de comunităţi locale să aibă acces la aceste facilități. El a atras atenţia asupra faptului că, în prezent, doar 35% din populaţia României este conectată la reţelele de gaz natural.
„România are gaz şi cetăţenii români nu pot să aibă acces la gaz, iar foarte multe comunităţi locale sunt private de accesul la gaz. Dezvoltarea reţelei de gaz natural face parte din programul nostru de dezvoltare a infrastructurii, ca o bază pentru dezvoltarea economică a României şi pentru asigurarea unor servicii de calitate pentru cetăţenii români”, a spus Ludovic Orban.
Prim-ministrul Ludovic Orban a vizitat Centrala termică a oraşului Vatra Dornei, care urmează să funcţioneze pe gaz, după finalizarea de către Transzgaz magistralei de transport. În acest context, conducta de transport gaze naturale DN 250 Pojorâta - Vatra Dornei a fost declarată proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale.
După realizarea acestei conducte, vor fi alimentate cu gaze naturale localităţile din zonă, respectiv Vatra Dornei, Pojorâta, Sadova, Iacobeni, Dorna Arini, Şaru Dornei, Dorna Candrenilor şi Fundu Moldovei, precum şi a aproximativ 35.000 locuitori şi aproximativ 780 de agenţi economici.
Vatra Dornei a fost atestată ca staţiune turistică de interes național, în zonă existând staţiuni balneoclimaterice cu o paletă foarte largă de factori naturali, iar investiţiile private în domeniul turismului sunt importante.
Premierul Orban a declarat că România va aloca, în următorii şapte ani, un miliard de euro, din fonduri europene, pentru proiecte care vizează înfiinţarea de distribuţii de gaz la nivelul localităţilor, permiţând dublarea numărului de gospodării racordate.
„Pe exerciţiul 2014 - 2020 suntem pe punctul de a obţine aprobarea Comisiei Europene pentru alocarea unei sume de 200 de milioane de euro pentru aceste obiective de investiţii. Apelul de proiecte va fi lansat cel târziu în data de 1 august, în funcţie de momentul în care vom primi aprobarea de la Comisia Europeană pentru acest program de finanţare a distribuţiei de gaz”, a spus Ludovic Orban.
Premierul a adăugat că diferența de 800 de milioane va fi prevăzută în alocarea financiară care îi va fi repartizată României din bugetul Uniunii Europene pe exerciţiul financiar multianual 2021 - 2027.
„Prin această alocare, obiectivul nostru este să dublăm, cel puţin să dublăm, numărul gospodăriilor din România care sunt racordate la reţeaua de gaz”, a spus premierul.