Atenție, pensionari! Trebuie să depuneți declarația unică pentru alte venituri. Care sunt acestea

Atenție, pensionari! Trebuie să depuneți declarația unică pentru alte venituri. Care sunt acestea

Nici pensionarii nu scapă de declarația unică în cazul în care au și alte venituri pe lângă pensie. Și, chiar dacă nu datorează contribuția la pensii, pot fi obligați să plătească la sănătate, iar plata impozitului e obligatorie întotdeauna.

Pensionarii nu sunt scutiți de depunerea declarației unice și plata dărilor fiscale pentru veniturile pe care le obțin, pe lângă pensie, informează avocatnet.

Lista cu activitățile pentru care trebuie să depuneți Declarația unică

-din activități independente,
-din drepturi de proprietate intelectuală (cu excepția celor pentru care impozitul se reține la sursă), cedarea folosinței bunurilor (chirii), 
-activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare
- sau venituri din alte surse pentru care există obligația depunerii acestei declarații.

Dacă au obținut astfel de venituri în 2019 trebuie să depună declarația unică (definitivarea situației, dacă s-a depus deja) și trebuie plătite dările aferente până la 30 iunie.

Iar tot până la acest termen pensionarii care obțin și anul acesta astfel de venituri trebuie să depună declarația pentru estimarea veniturilor pe 2020, dar pentru care dările fiscale au termen abia anul viitor, pe 15 martie.

Impozitul datorat pentru veniturile enumerate mai sus este, conform Codului fiscal, de 10%.

Ne puteți urmări și pe Google News