Ședința ”alcoolicilor anonimi” din Parlament: ”Tartor, călău, trădare. Doamnă?”

Ședința ”alcoolicilor anonimi” din Parlament: ”Tartor, călău, trădare. Doamnă?”

După ce moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, a trecut în Parlament, șeful senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, s-a lansat într-o serie de afirmații care au stârnit râsul celor prezenți.

Potrivit lui Fenechiu, în timpul dezbaterilor moțiunii de cenzură a avut impresia că este la o ședință a alcoolicilor anonimi.

"Uneori am senzaţia că suntem la o şedinţă a alcoolicilor anonimi, doar schimbăm rolurile. Constat că se rostesc cuvinte grele, gen tartor, călău, trădare, se repetă obsesiv cuvântul doamnă, întrebări retorice, foarte multă frustrare, foarte multe sfaturi. În momentul când am folosit şi am făcut o comparaţie cu întâlnirea alcoolicilor anonimi, am avut proprietatea cuvintelor pentru că fac şi eu parte din această adunare şi asta este senzaţia pe care o am.

Pentru că am văzut colegi care au urcat la tribuna Parlamentului şi care atât doamnei ministru, cât şi altor miniştri care au fost chemaţi la moţiuni simple le-au reproşat lucruri care erau la fel sau poate chiar mai rele în perioada guvernării lor sau a partidului lor", a afirmat Fenechiu la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

Fenechiu i-a acuzat pe cei de la PSD că au dezechilibrat rău de tot bugetul public al statului prin politicile agresive de creștere a salariilor bugetarilor și a pensiilor, iar acum îi reprosează ministrului Muncii, Violeta Alexandru, că nu a rezolvat repede, problemele lăsate chiar de ei. "Aveaţi pretenţia de la ministrul Muncii ca în şase sau şapte luni de zile să repare lucruri pe care dumneavoastră, cei care aţi semnat această moţiune, prin guvernele pe care le-aţi înşirat, nu aţi putut în ani de zile să le reparaţi.

Au plecat românii din ţară din cauza doamnei ministru Alexandru? Să înţeleg că exodul muncitorilor români s-a produs doar în perioada pandemiei, să înţeleg că au început să plece când a venit doamna Alexandru, care este rece, care este tartor, care este călău şi care îi trădează? Nu domnilor, românii pleacă de multă vreme din ţară şi pleacă din ţară ca să câştige bani. Pentru că oriunde pleacă câştigă mult mai bine decât în România", a mai afirmat Fenechiu.

Senatorul liberal a mai dezvăluit că în ciuda votului din Parlament, prin care, practic, Violeta Alexandru și-a pierdut încrederea aleșilor neamului, Violeta Alexandru nu a plecat din funcție. La fel a făcut și Florin Câțu, ministrul Finanțelor Publice dar și ministrul Educației Naționale, Monica Anisie. "Am văzut foarte, foarte multă frustrare, foarte multă răutate, foarte mult atac la un ministru care nu are decât vina că este ministru într-un Guvern care astăzi, din păcate, este minoritar. Nu, doamna ministru nu va pleca pentru că există colegi din PSD care îi doresc plecarea, nici Guvernul nu va pleca, nu vă iluzionaţi.

Înţelegem foarte bine jocul politic, înţelegem că suntem într-un an electoral, înţelegem că PSD are 70 de senatori din 136 şi că are majoritate absolută, înţelegem că mai sunt câţiva colegi care vor să facă parte din PSD, au declarat că vor vota moţiunea şi votează cu PSD, dar majoritatea în materie de evaluare a calităţilor cuiva nu ţine loc de profesionism", a mai spus Fenechiu.

În favoarea moţiunii au votat, cu bile, 76 de senatori, iar 28 s-au exprimat împotrivă.