Papa, Hitler și coronavirusul. Atac fulminant. Scenariu exploziv despre Dumnezeu și natură
- Dan Coravu
- 9 aprilie 2020, 13:00
Papa Francisc a declarat, într-un interviu publicat de The Tablet, că discursurile unora dintre actualii politicieni europeni îi amintesc de cele pe care le rostea Hitler în 1933.
„E foarte uşor să ne amintim de discursurile lui Hitler din 1933, care nu erau prea diferite de unele dintre discursurile unora dintre politicienii europeni de acum", a menţionat suveranul pontif, fără a da nume.
Papa Francisc şi-a reiterat în acelaşi interviu criticile la adresa "culturii risipei" din epoca modernă, care pune banii înaintea oamenilor.
„În lumea finanţelor pare ceva normal sacrificarea oamenilor, practicarea unei politici a culturii risipei, de la începutul până la sfârşitul vieţii", a spus Papa Francisc.
În actuala pandemie de COVID-19, în unele ţări există o dezbatere dacă ar trebui să se acorde prioritate relansării economice, chiar dacă acest lucru ar putea duce la o creştere a numărului de decese atribuite noului coronavirus, notează dpa.
Papa argentinian a mai evocat, între altele, în interviu un proverb în limba spaniolă care spune că „Dumnezeu iartă întotdeauna, noi iertăm uneori, dar natura nu iartă niciodată".
„Nu am răspuns la catastrofe care s-au produs pe alocuri. Cine vorbeşte acum de incendiile din Australia sau îşi aminteşte că acum 18 luni se putea traversa la Polul Nord cu barca, gheţarii fiind topiţi? Cine vorbeşte acum de inundaţii? Nu ştiu dacă acestea sunt răzbunarea naturii, dar sunt cu siguranţă răspunsurile naturii", a spus Papa Francisc în publicaţia catolică britanică.
„Avem o memorie selectivă. Îmi amintesc că am fost uimit la cea de-a 70-a comemorare a debarcării din Normandia, la care au luat parte oameni de la cele mai înalte niveluri ale culturii şi politicii. A fost o mare sărbătoare. E adevărat că a marcat începutul sfârşitului unei dictaturi, dar nimeni nu a părut să-şi amintească de cei 10.000 de băieţi rămaşi pe acea plajă", a adăugat Papa.
Suveranul pontif a mai spus în interviu că în aceste momente se roagă mai mult şi se gândeşte mai mult la ceilalţi.
Pandemia a determinat şi la Vatican schimbări extraordinare: slujbele matinale ţinute de Papa sunt difuzate online, piaţa şi basilica Sf. Petru au fost închise şi Paştele sărbătorit duminică de catolici nu va face excepţie, toate ceremoniile pascale având loc fără prezenţa directă a publicului. Alte evenimente tradiţionale, ca procesiunea din Vinerea Mare, au fost anulate.